O maşină de poliţie abia ieşită din service a luat foc în mers, la Oradea

O maşină de poliţie abia ieşită din service a luat foc în mers, la Oradea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O autospecială de poliţie a luat foc, în mers, pe centura oraşului Oradea.

Potrivit ebihoreanul.ro, evenimentul s-a produs în jurul orei 16:00, în zona cimitirului Rulikowski.  

”În împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un eveniment în care a fost implicat un singur vehicul, respectiv o autospecială de poliţie, care a luat foc în timpul mersului. Din primele investigaţii, autospeciala de poliţie aparţine Secţiei nr.5 de Poliţie Rurală Oradea şi, în cursul acestei zile, fusese scoasă din service”, a anunţat comisar-şef Alina Fărcuţa. 

ADVERTISING

Potrivit acesteia, nu s-au înregistrat victime. 

Din primele informaţii, se pare că flăcările au pornit de la motor. Incendiul a fost stins de poliţişti, ajutaţi de trecători. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇