O bucată de avion a căzut peste un loc de joacă, în Mureș UPDATE

O bucată de avion a căzut peste un loc de joacă, în Mureș <span style="color:#990000;">UPDATE</span>

O bucată dintr-un avion aflat în zbor a căzut peste un loc de joacă al unei grădiniţe din satul Nazna, judeţul Mureş.

Conform autorităţilor, este vorba despre o piesa de fuzelaj care aparţine unui avion de agrement.

Potrivit oficialilor ISU Mureş, este vorba despre o piesa metalică, o bucată de tablă mare cât aproximativ o capotă de autoturism.

Avionul aparține Aeroclubului Târgu Mureș și a aterizat în siguranță pe aerodrom, au precizat reprezentanții ISU pentru Libertatea.

Pompierii au precizat că nu sunt victime și nici pagube materiale.

ADVERTISING

Satul Nazna este lipit de municipiul Târgu Mureș.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Mureş.

UPDATE Prefectul judeţului Mureş, Ciprian Dobre, a declarat că se pare că bucata de fuzelaj căzută este capota motorului unui aparat de zbor de mici dimensiuni şi nu este din metal, ci din fibră de sticlă.

"Din primele informaţii, s-a desprins din încuietori, se pare, capota motorului avionului, fiind smulsă din cauza curentului de aer. Nu este din metal, este din fibră de sticlă şi a căzut foarte aproape de locul de joacă de la grădiniţă. Se fac cercetări la faţa locului, apoi anchetatorii se vor deplasa la Aeroclubul Târgu Mureş unde se află aparatul de zbor. E un aparat de zbor cu patru locuri", a declarat Ciprian Dobre, citat de Agerpres.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇