Nou record negativ în India: Peste 400.000 de cazuri de Covid în 24 de ore

Nou record negativ în India: Peste 400.000 de cazuri de Covid în 24 de ore
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

India a înregistrat sâmbătă peste 400.000 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, o premieră mondială, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Bilanţul total al îmbolnăvirilor în această ţară a ajuns la peste 19,1 milioane, relatează AFP.

Numărul deceselor asociate COVID-19 din ultimele 24 de ore s-a ridicat la 3.523, la un bilanţ total de 211.853 de morţi.

Numeroşi experţi estimează că cifrele reale sunt mult mai ridicate din cauza testelor insuficiente şi a unei înregistrări inexacte a cauzei decesului.

ADVERTISING

Autorităţile indiene au relaxat restricţiile pentru majoritatea activităţilor la începutul anului, atunci când numărul de contaminări scăzuse la sub 10.000 pe zi.

Adunările religioase în masă, precum Kumbh Mela, care atrag milioane de pelerini hinduşi, precum şi adunările politice, au fost autorizate, chiar şi atunci când numărul de cazuri a început să crească puternic la sfârşitul lui martie.

Numai în luna aprilie, India a depistat şapte milioane de noi infecţii. Gradul de contagiere raportat la întregul populaţiei rămâne totuşi relativ scăzut comparativ cu multe alte ţări, notează AFP.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇