Președintele Nicușor Dan susţine în continuare numirile controversate din sistemul de justiție și dezminte acuzațiile de influență politică în desemnarea procurorilor-şefi, respingând ideea unui „troc politic” și susținând că procedurile au respectat cadrul legal.
Şeful statului a afirmat că numirile, inclusiv cele ale procurorilor Alex Florența și Marius Voineag (foştii şefi de la Parchetul General şi DNA pe care el însuşi i-a criticat anterior de mai multe ori), au trecut prin evaluări la Ministerul Justiției și nu reprezintă rezultatul unor înțelegeri politice între partide.
„Nu contează funcția de adjunct, e o falsă discuție”, a declarat Nicușor Dan, joi seara, la Europa FM.
În ceea ce o privește pe Cristina Chiriac, devenită procuror general, președintele spune că are încredere în aceasta și a respins criticile legate de activitatea sa într-un dosar sensibil legat de abuzuri asupra unor minori. El a susținut că, la momentul analizării probelor, nu existau elemente care să probeze aceste acuzaţii, iar evoluțiile ulterioare ale cazului au dus la condamnări pe baza unor probe suplimentare.
Referindu-se la conducerea DIICOT, Codrin Miron, Nicușor Dan a spus că așteaptă rezultate concrete în combaterea marilor rețele de trafic de droguri, precizând că primele efecte ar trebui să fie vizibile în aproximativ șase luni.
Preşedintele a declarat că a vorbit cu preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea, în lungile luni în care s-a discutat de pensiile magistraţilor şi s-a şi întâlnit cu ea la Cotroceni.
În ceea ce privește sistemul judiciar în ansamblu, Nicușor Dan a admis că pot exista abuzuri în anumite perioade, dar a subliniat că acestea trebuie demonstrate instituțional și analizate pe baza probelor, în contextul unei eventuale reforme a justiției.
Cât despre referendumul anunţat de ceva vreme în justiţie, preşedintele spune că acesta va avea loc "nu mai departe de o lună".
Iată principalele declaraţii:
- Nu contează funcția de adjunct, e o falsă discuție. Domnii Voineag și Florența au candidat adjuncți la alte parchete, i-am criticat de asemenea săptămâna trecută, mi-am păstrat consecvența. Au trecut de un test la Ministerul Justiției
- N-a fost un troc politic. Legea interzice. Dintre numele care contează, adică Cerbu, Chiriac, Miron, dacă mă întrebaţi o preferinţă a mea, ierarhia nu este cea pe care o spuneţi. De exemplu, am mare încredere în doamna Chiriac. Nu are o problemă de moralitate dna Chiriac.
- A ascuns probe în dosarul de șantaj al episcopului de Huși? În dosarul de la DNA nu au fost minori. Nu au fost abuzuri. În dosarul de la DNA, a fost un şantaj cu nişte filme. (..) N-a făcut nimic, pentru că în ele nu era abuz şi era un act consimţit şi nu erau minori. Şi domnia sa a constatat că se susţine şantajul, nişte oameni au şantajat pe cineva, pe actorul din acele înregistrări şi că mai mult de atât nu este. Ulterior, în dosarul de la Parchetul de la Curtea de Apel Iaşi, au existat mărturii, au existat alte probe care au dus la condamnare pentru agresiune asupra minorilor. Ăsta este scurtul rezumat al acestui caz. (..) A văzut nişte filme cu un act sexual consimţit între nişte adulţi. Asta este ce a văzut doamna procuror. Ăsta este răspunsul meu.
- Principala aşteptare este o adevărată luptă împotriva corupţiei. (..) Aştept asta de la doamna Chiriac şi de la domnul Cerbu, de la domnul Miron aştept o luptă reală cu traficul de droguri, mai ales cu marile reţele. De fapt, una din probleme a fost faptul că parchetele s-au ascuns după indicatori. De exemplu, la DIICOT sau prindeai o reţea sau prindeai un mic consumator, tot atâtea rechizitorii se număra ca ai făcut
- Cum vă explicați avizul negativ aproape unanim al Secției de procurori din CSM? Am discutat și cu oameni din CSM. Opinia unora e că nu poate performa la Parchetul General un procuror care vine din alt parchet. Eu nu sunt de acord
- V-a sunat Lia în această perioadă? Nu. Am vorbit cu dânsa în lungile luni în care s-a discutat de pensiile magistraţilor. M-am şi întâlnit cu dânsa la Cotroceni. Şi, după cum ştiţi, cred că au fost două discuţii în care am pus faţă-n faţă politicieni cu reprezentanţi ai magistraţilor
- În documentarul Recorder se spun nişte lucruri foarte grave despre sistemul de justiţie. Se spune că promovarea se face pe criterii de prietenie şi nu pe criterii de competenţă. Se mai spune şi că o inspecţie judiciară nu este obiectivă, nu judecă la fel diferite cazuri, că conducerii ale diferitelor instanţe acţionează discreţionar.
- Se spun lucruri foarte grave şi tocmai de aia am zis că e util să întrebăm corpul profesional pentru că, pentru un moment, acestea sunt acuzaţii. Şi pentru ca acuzaţiile să devină fapte de la sine înţelese, una din metode este să chestionăm corpul magistraţilor, despre aceste chestiuni
- O altă metodă e ca faptele să fie dovedite din punct de vedere judiciar. Necesită timp. Tocmai pentru că necesită timp, sunt în atenția noastră. Ar fi bine ca organizații profesionale să le aibă deja dovedite când vine la decidentul politic.
- Mai faceți referendumul în justiție? Sigur că da. De la momentul în care l-am anunţat, ne-am apucat de structura informatică, nu cred că mai departe de o lună, din momentul ăsta
- Dar ce sens mai are? Parchetul e numai o parte din lumea justiției. Referendumul va valida sau va valida o ipoteză lansată de judecători. (...) Păi vedeți, o parte din magistrați spun că nu e așa, că sunt probleme, dar sunt punctuale. Și atunci e util să avem măcar opinia profesiei
- S-au făcut abuzuri în mandatele ei la DNA și PG? Cred c-au fost făcute, dar avem un raport? Dacă tot se fac afirmațiile astea foarte grave, că s-a folosit sistemul de justiție pentru a elimina oameni politice. Aș înclina să cred că s-au făcut abuzuri.
