Cristina Chiriac, actuala șefă a DNA Iași, și-a depus candidatura pentru funcția de procuror general.
E cunoscută atât pentru implicarea în dosare de mare corupție, precum flagrantul în care a fost prins Dumitru Buzatu, cât și pentru faptul că a ţinut la sertar dosarul de viol al episcopului de Huși și a solicitat un salariu mai mare cu 60%.
Într-o declaraţie de avere a trecut un cont cu peste un milion de euro. Dar se pare că era doar o greşeală.
Este soția judecătorului Adrian Chiriac, de la Curtea de Apel Iași.
În anul 2017 a ținut la sertar o anchetă privind agresiuni sexuale comise de episcopul de Huși, Corneliu Bîrlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă, potrivit G4Media. Dosarul a fost redeschis în anul 2019, în urma unei investigații de presă, și a dus la condamnarea definitivă a episcopului la 8 ani de închisoare pentru viol şi agresiuni sexuale.
Cristina Chiriac este însă şi procurorul care a organizat flagrantul în care a fost prins șeful Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, cu 1,25 milioane de lei.
Tot ea a decis clasarea dosarului în care Maricel Popa, fost șef al CJ Iaşi, era acuzat de abuz în serviciu și alte fapte de corupție.
A cerut salarii cu 60% mai mari
În luna noiembrie a anului trecut, Cristina Chiriac, alături de șase procurori DNA, a cerut în instanță majorarea cu 60% a salariilor, invocând discriminarea față de procurorii EPPO, care ar avea atribuții similare. Judecătorii au respins însă cererea acestora.
În plângerea adresată Tribunalului, reclamanții au cerut instituției la care lucrează plata diferenței dintre salariile lor și cele achitate procurorilor europeni delegați din România, începând de la data de 1 iunie 2021 și plata salariilor majorate pe viitor, a scris Ziarul de Iași.
Data de 1 iunie 2021 este cea la care EPPO a intrat în funcțiune, mai notează sursa citată.
Procurorii români delegați în cadrul EPPO sunt selectați din cadrul magistraților autohtoni și au aceleași calificări și experiență. Procurorii români din cadrul EPPO au aceleași atribuții și competențe ca și procurorii naționali, iar structurile de sprijin și personalul de specialitate sunt similare.
De asemenea, cauzele instrumentate de EPPO sunt judecate tot de instanțele românești, ca și cele analizate de DNA. Condițiile generale de muncă și mediul de lucru ale procurorilor sunt și ele aceleași.
Ce avere are Cristina Chiriac
Potrivit declarației de avere din 2024 (ultima depusă), Cristina Chiriac are 400.000 de lei în bancă și un cont cu 1.000.270 euro deschis în anul 2022, scrie HotNews.

În declarația de avere din anul 2023, contul de 1.000.270 de euro nu există. O explicaţie oferită de Luju.ro pentru milionul de euro este că ar fi fost o eroare de redactare. Suma corectă era de 10.002,70 euro, deci puțin peste 10.000 de euro.
Cristina Chiriac declara un ultim salariul în valoare de 25.000 de lei net.
De asemenea, are 8 terenuri intravilan și 5 terenuri agricole.
