Miza de 40 de miliarde de euro care poate distruge coaliția de guvernare din Germania

Miza de 40 de miliarde de euro care poate distruge coaliția de guvernare din Germania
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După rezultatul dezastruos de la alegerile europene al coaliției conduse de cancelarul german Olaf Scholz, disputa prelungită asupra aprobării bugetului amenință stabilitatea guvernului. Prețul de care depinde salvarea acestuia e destul de piperat, dar miza uriașă îl justifică.

Dacă s-ar pune un pariu pe supraviețuirea guvernului lui Olaf Scholz, acesta ar fi unul de aproximativ 40 de miliarde de euro.

Potrivit experților, aceasta este suma estimativă pe care cancelarul și partenerii săi din coaliția de la putere trebuie să o taie din cheltuieli pentru a rezolva ecuația bugetului pe 2025, notează Politico.

În urma catastrofei de la alegerile europarlamentare înregistrat de cele trei partide ale coaliției de guvernare din Germania, toate adunând abia 31% din voturi, supraviețuirea Cabinetului Scholz poate atârna de capacitatea partenerilor de la putere de a cădea de acord asupra bugetului fără un conflict major.

ADVERTISING

"Fie acționăm împreună acum, fie lăsăm totul să se ducă", a spus pentru publicația citată Tim Klüssendorf, parlamentar al Partidul Social Democrat (SPD).

Cum a devenit bugetul un test de rezistență pentru coaliție

În partidele de la guvernare există un acord larg că această coaliție este grav slăbită și nu poate supraviețui unei alte dispute măcinate asupra bugetului, așa cum s-a întâmplat anul trecut, când o hotărâre-bombă a Curții Supreme a Germaniei a provocat o gaură de 60 de miliarde de euro în finanțele țării.

Hotărârea respectivă a limitat capacitatea Guvernului de a scoate bani din fonduri speciale înființate pentru a eluda frâna constituțională a datoriilor, care are rolul de a limita deficitul federal la 0,35% din PIB, cu excepția perioadelor de urgențe.

Ramificațiile acestei decizii continuă să bântuie coaliția de guvernare, obligând partidele acesteia să ia măsuri pentru a tăia din cheltuielile programate pentru 2025.

ADVERTISING

Ministrul Economiei, Robert Habeck, cel al Finanțelor, Christian Lindner, și cancelarul Scholz trebuie să prezinte proiectul de buget până la începutul lunii iulie, înainte de vacanța parlamentară.

Cum coaliția a ieșit șifonată din alegerile europene, iar liderii conservatorilor de opoziție cer alegeri anticipate, viitorul politic al partidelor de la guvernare depinde în mare măsură de capacitatea lor de a ajunge la un acord privind bugetul. Dar aici sunt câteva probleme.

Găsirea unui acord cu care toată lumea să fie mulțumită pare o posibilitate îndepărtată, ținând cont de prioritățile politice disperate din coaliție. Membrii partidelor de guvernare de stânga – SPD și Verzii – se pronunță ferm împotriva tăierii programelor sociale și sunt în favoarea relaxării regulilor stricte de cheltuieli, în timp ce democrații liberi vor să se respecte regulile stricte.

ADVERTISING

Mai mult, slăbiciunea politică a partidelor înseamnă că facțiunile sunt susceptibile să își dubleze prioritățile de politică de bază – și adesea contradictorii – în încercarea de a-și aduna bazele de susținere.

Așa cum stau lucrurile acum, partidele de guvernare au un spațiu foarte mic la dispoziție pentru manevre fiscale într-un buget proiectat la un total de aproximativ 450 de miliarde de euro pentru 2025.

"Aproape jumătate din bugetul federal este până la urmă blocat pentru cheltuielile sociale și pensii, ceea ce înseamnă că posibilitatea de a reduce cheltuielile este foarte limitată”, a declarat Moritz Schularick, președintele Institutului Kiel pentru Economia Mondială. Reducerile de zeci de miliarde ar fi imposibile fără reducerea cheltuielilor sociale, a adăugat el.

Însă membrii partidului lui Scholz, SPD, au avertizat că nu vor accepta aceste tăieri. "Un buget de austeritate în detrimentul coeziunii sociale în țară nu e posibil și nu se va întâmpla", a declarat Kevin Kühnert, secretarul general al SPD, reporterilor la începutul acestei luni.

Un acord bugetar, a adăugat el, reprezintă "un test pe termen scurt pentru a stabili dacă coaliția mai poate să lucreze împreună". "Ce urgență mai mare poate fi?", a mai spus acesta.

Nervi, neînțelegeri și o miză uriașă

Un subiect major de dispută implică apărarea și cum vor fi găsiți banii pentru a plăti promisiunile lui Scholz de a reclădi armata germană și de a îndeplini obiectivul de cheltuieli NATO de 2% din PIB în fiecare an pe viitor.

Ministrul Apărării, Boris Pistorius, a declarat că în 2025 vor fi necesari aproximativ 6,5 miliarde de euro în cheltuieli militare suplimentare pentru a îndeplini angajamentele Guvernului în domeniul apărării. Pentru a finanța aceste promisiuni, el a propus achitarea cheltuielilor de apărare cu un fond special în afara bugetului normal al Germaniei, argumentând că cetățenii germani au un drept constituțional la securitate.

Ministrul de Externe din partea Verzilor, Annalena Baerbock, susține că invadarea Ucrainei de către Rusia constituie o urgență, justificând astfel o suspendare a frânei datoriilor pentru a finanța cheltuielile militare și sprijinul pentru Kiev. "Ce urgență mai mare ar putea fi decât acest război în mijlocul Europei? Ar fi fatal să spunem peste câțiva ani: am salvat frâna datoriei, dar am pierdut Ucraina", a argumentat ea, într-un interviu pentru ziarul german Süddeutsche Zeitung.

Însă ministrul de Finanțe al Partidului Liber Democrat (FDB), Christian Lindner, a respins ideea - cheltuielile pentru apărare nu ar trebui să provină dintr-un fond special, consideră el. Lindner și membrii partidului său au criticat încercările de a ocoli sau de a reforma frâna datoriei.

"Mă enervează că SPD nu pierde niciodată o ocazie de a pune în mod repetat sub semnul întrebării respectarea frânei datoriilor. Abolirea acesteia ar necesita o majoritate de două treimi în parlament, ceea ce nu se va întâmpla", a declarat pentru Politico parlamentarul FDP Claudia Raffelhüschen, care face parte din comisiile de buget și finanțe.

Termenii categorici în care s-a exprimat Raffelhüschen scot în evidență neînțelegerile din coaliție. Dar în ciuda conflictului ce pare fără rezolvare, liderii partidelor spun că vor evita o ceartă prelungită care nu va face decât să alimenteze cererile pentru alegeri anticipate - cazul Franței. Aceasta este adevărata miză a acordului pe bugetul Germaniei.

"Cea mai mare favoare pe care le-am putea face dușmanilor democrației liberale din țară și din străinătate ar fi ca o altă democrație europeană să ajungă la alegeri anticipate", a spus Annalena Baerbock.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇