Macron a vorbit iar cu Putin: Liderul rus a dat vina pe „radicaliștii ucraineni” pentru incendiul de la centrala nucleară din Zaporojie și pentru eșecul armistițiului

Macron a vorbit iar cu Putin: Liderul rus a dat vina pe „radicaliștii ucraineni” pentru incendiul de la centrala nucleară din Zaporojie și pentru eșecul armistițiului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele francez Emmanuel Macron a vorbit, duminică, la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin. Este a doua oară în această săptămână când cei doi șefi de stat au discutat despre situația din Ucraina.

Această convorbire a durat o oră şi 45 de minute, a anunţat Palatul Elysee.

„Apelul a fost iniţiativa lui Emmanuel Macron şi a durat de la ora 12:00 până la 13:45”, se arată într-un mesaj al preşedinţiei franceze, potrivit The Guardian .

În cadrul acestei discuții, liderul rus a dat vina pe „ucrainenii radicaliști” pentru incendiul din 3 martie de la centrala nucleară Zaporojie, atacată de forțele ruse.

ADVERTISING

În prezent, nivelul radiațiilor este la un nivel normal, a transmis Kremlinul.

Amintim că joi noapte armata rusă a atacat centrala nucleară de la Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, care are 6 reactoare. Un incendiu a izbucnit şi au ars mai multe etaje ale unei clădiri din interiorul centralei. Iniţial, pompierii nu au fost lăsaţi să intervină, abia pe la 5 dimineaţa au putut intra în complex, ca să se lupte cu flăcările.

De asemenea, Putin a “atras atenţia asupra faptului că în continuare Kievul nu respectă acordurile cu privire la chestiunile umanitare” şi a adăugat că “naţionaliştii ucraineni au împiedicat” evacuările de sâmbătă, a mai transmis Kremlinul.

ADVERTISING

Urmăreşte LIVE TEXT evenimentele din Ucraina în a 11-a zi de război

Sâmbătă, când ar fi trebuit să se activeze un coridor umanitar pentru evacuări, acest lucru nu a putut avea loc, armistiţiul nefiind respectat. Nici duminică nu au putut fi evacuaţi civili din Mariupol, convoiul cu civili neputând să părăsească oraşul, potrivit unui înalt oficial al regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko.

“Ruşii au început să îşi regrupeze forţele şi să bombardeze oraşul. Este extrem de periculos să fie evacuaţi oameni în asemenea condiţii”, a explicat el.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇