La reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, Lavrov a acuzat Occidentul, după care s-a ridicat și a plecat

La reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, Lavrov a acuzat Occidentul, după care s-a ridicat și a plecat

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a părăsit reuniunea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, joi, după ce a acuzat Ucraina şi aliaţii săi occidentali de ”impunitate” în regiunea ucraineană estică Donbas, relatează The Guardian.

Serghei Lavrov a acuzat Occidentul că înarmează Ucraina cu unicul obiectiv de a slăbi Rusia, iar astfel SUA şi Europa devin ”parte” în conflict, relatează agenţiile EFE şi DPA, citate de Agerpres.

La reuniunea Consiliului de Securitate al ONU au fost prezenţi miniștrii de Externe ai principalelor puteri ale lumii, inclusiv secretarul american de stat Antony Blinken, dar şi ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba.

ADVERTISING

Şeful diplomaţiei ruse nu a făcut în intervenţia sa nicio menţiune despre decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a mobiliza 300.000 de rezervişti pentru a consolida trupele ce participă la agresiunea începută în februarie contra Ucrainei, dar a criticat dur sprijinul militar pe care SUA, Marea Britanie şi state membre ale UE îl oferă Kievului.

''Această politică presupune o participare directă a Occidentului în conflict şi îl transformă în parte a conflictului'', a insistat şeful diplomaţiei ruse.

ADVERTISING

Conform acestuia, în Ucraina trupele ruse se confruntă ''nu doar cu formaţiunile neonaziste ale regimului de la Kiev, ci şi cu maşinăria militară a Occidentului colectiv''.

Mai mult, Lavrov a acuzat Kievul de ''tactici teroriste'', precum folosirea populaţiei civile ca ''scuturi umane'', şi a estimat că Ucraina a devenit sub conducerea preşedintelui Volodimir Zelenski un ''stat complet totalitar''.

Ministrul de externe al Marii Britanii, James Cleverly, a vorbit la reuniunea Consiliului imediat după Lavrov şi a afirmat că Marea Britanie va sprijini Ucraina pe tot parcursul războiului şi cât timp va fi nevoie.

ADVERTISING

Cleverly a declarat că Rusia a încercat ”să arunce vina pe cei care impun sancţiuni” şi ”în fiecare zi, consecinţele devastatoare ale invaziei Rusiei devin mai clare”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇