Iohannis anunță că azi avem peste 330 de morți de Covid și aproape 15.000 de cazuri: Este o catastrofă!

Iohannis anunță că azi avem peste 330 de morți de Covid și aproape 15.000 de cazuri: Este o catastrofă!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că deja a primit datele din bilanțul de Covid și situația este catastrofală.

”Sunt foarte îngrijorat, recunosc. Am primit datele de astăzi despre pandemie, avem aproape 15.000 de cazuri, din păcate, avem peste 330 de decese astăzi. Este o catastrofă”, a anunțat președintele, care se află în Slovenia, unde a participat la lucrările Summit-ului Uniunea Europeană – Balcanii de Vest.

Șeful statului a făcut aceste informații publice în contextul în care a fost întrebat de ce a convocat atât de târziu consultările pentru formarea unui nou guvern și ce are de gând să facă. Iohannis a susținut că a considerat necesar să le dea partidelor un răgaz să ”revină cu picioarele pe pământ” și să găsească soluții.

ADVERTISING

Marți, România a înregistrat o creștere uriașă atât a numărului de infectări, cât și al deceselor Covid. Am avut peste 15.000 de cazuri noi de Covid şi 252 de morţi. Doar 7 judeţe din ţară nu sunt roşii, iar în București, rata de infectare a trecut de 10 la mie, pentru ca miercuri să se apropie de 11. Totodată nu mai e niciun pat liber la ATI pentru pacienţii Covid și România a activat Mecanismul de Protecție Civilă, cerând ajutorul statelor UE pentru un medicament folosit pentru pacienții Covid.

ADVERTISING

Citește și:

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇