Iohannis a promulgat Legea privind izolarea și carantina UPDATE A fost publicată în Monitorul Oficial

Iohannis a promulgat Legea privind izolarea și carantina UPDATE A fost publicată în Monitorul Oficial

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, sâmbătă, Legea privind izolarea și carantina.

”Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, sâmbătă, 18 iulie a.c., decretul privind promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic (PL-x 418/07.07.2020)”, a anunţat Administraţia Prezidenţială, într-o informare de presă.

UPDATE: Legea a fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial, dar abia după trei zile își va produce efectele.

ADVERTISING

Ce prevederi cuprinde legea

Anterior, actul normativ a fost adoptat joi seara de Senat, în calitate de for decizional. 

Raportul de admitere cu amendamente al Comisiei juridice şi iniţiativa legislativă au fost adoptate de plenul Senatului cu 115 voturi „pentru”, opt „împotrivă” şi trei abţineri.

După zile întregi de dezbateri, senatorii jurişti au stabilit care sunt regulile. Astfel, izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive.

Lista bolilor pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la o locaţie declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare, precum şi lista unităţilor sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

ADVERTISING

Măsura izolării trebuie să fie dispusă pe durată limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia pe care o determină. Trebuie să aibă ca scop prevenirea răspândirii unei boli periculoase pentru siguranţa persoanei şi sănătatea publică. În plus, izolarea trebuie să fie pe o durată limitată, care protejează interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.

Prima etapă este de 48 de ore, exclusiv în vederea efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară. Apoi, dacă se menţine riscul transmiterii bolii cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării, într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta.

ADVERTISING

Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv în unităţile sanitare stabilite prin Hotărâre a Guvernului”, au mai decis senatorii jurişti.

În cazul în care o persoană nu respectă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată pe durata acesteia, deşi a consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a Municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară, printr-o decizie cu caracter individual.

Cei care nu respectă regulile de izolare ar urma să fie sancţionaţi. La fel şi cei care nu respectă regulile de carantinare. Cei care se întorc din ţările ”roşii” trebuie să stea în carantină la domiciliu, iar, dacă nu au posibilitatea, vor fi plasaţi în spaţii ale statului. La fel şi persoanele care au intrat în contact direct cu persoane confirmate a fi infectate.

Senatorii jurişti au eliminat din lege toate referirile la carantinarea bunurilor suspecte de a fi contaminate cu un agent înalt patogen.

În plus, au stablit şi ce se întâmplă cu copiii ai căror părinţi se îmbolnăvesc de coronavirus şi nu au rude apropiate care să aibă grijă de ei. Părinţii, medicul sau Direcţia de Sănătate Publică (DSP) vor anunţa serviciul de asistenţă socială care va monitoriza situaţia şi, dacă e necesar, va lua măsuri pentru ca acei copii să fie îngrijiţi temporar.

Se acoperă un vid legislativ

Prin acest act normativ se acoperă un vid legislativ creat de decizia CCR, în urma căreia peste 800 de persoane s-au putut externa, la cerere, din spitale, deși erau diagnosticați cu COVID-19.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇