În România, și dosarele fără miză politică se tergiversează, poate, din considerente de tip balcanic, legături care îi salvează pe unii și de la crimă.
Artizanul punerii în practică a scenariului cu teroriștii din decembrie 1989, care a dus la peste o mie de morți, nu a fost încă judecat, zeci, poate mii de foști milițieni și ofițeri de Securitate, care au bătut sau au omorât, au primit pensii mărite și n-au fost niciodată acuzați de crimele produse.
În România, a existat o justiție a planificării tăcerii despre omorurile de toate felurile, fiindcă de partea vinovaților s-au aliniat magistrați dornici de onoruri necuvenite, gata să calce peste cadavre cu ochii închiși, nepăsători, doar cu gândul la funcții și bani.
Se împlinesc trei ani de când, pe 10 august 2018, peste 700 de oameni au fost răniți sau au inhalat gaze toxice, dar încă nu există niciun vinovat la vârful instituțiilor care au decis represiunea. Tot felul de greșeli, intenționate sau nu, și o serie de decizii menite să-i salveze pe cei care au orchestrat reprimarea creionează o ecuație similară cu cea folosită în cazul Mineriadei din 1990, în așa fel încât lanțurile de amânări să fie fără sfârșit.
În România, Justiția funcționează doar câteodată.
Pentru Ion Iliescu, de pildă, a funcționat în sens invers, spre apărarea lui și a instituțiilor care l-au ajutat să pună mâna pe putere și să o păstreze vreme de 10 ani.
Există și acum în sistemul juridic magistrați care par să apere monstruozitățile care au avut loc la trecerea de la regimul comunist la tranziția care nu se mai termină.
Există, încă, în sistemul de justiție autohton oameni care apără injustiția, ca și cum acest lucru li s-ar cere imperios de undeva de sus, dintr-o lume la care doar ei au acces și care merge în derivă.
În fruntea procurorilor sunt aleși oameni cu biografii încărcate, pentru a putea fi manevrați mai bine, și de acolo în jos se face o justiție de trambulină. Cine poate să sară în barca potrivită coase dosarele așa cum i se cere, cine nu, n-are decât să se înece și să moară cu justiția lui de gât.
Dacă tergiversarea ca mod de lucru a funcționat la dosarele istorice, aflate mereu sub lupa opiniei publice, de ce n-ar funcționa și în cazurile mai mici, pe care nu le vede nimeni.
Situația motociclistului care a omorât un trotinetist e ilustrativă pentru acest tip de justiție.
Drama a început cu șicane ale celor doi în trafic. În scurt timp, însă, motociclistul s-a enervat, s-a dat jos de pe motocicletă, și-a luat casca și a aruncat cu ea în cel aflat pe trotinetă, proiectându-l pe contrasens sub roțile unei mașini care n-a avut timp să oprească. Bărbatul a murit pe loc.
La prima vedere, s-ar putea crede că e vorba despre o criză de nervi, de un om care se crede într-un joc video, în care poate face orice și în care crimele pot să ducă la acumulări de puncte.
De fapt, motociclistul era instructor și, potrivit avocatului său, colabora cu poliția în probleme de prevenție: tocmai el, Laurenţiu Trica Mitici, zis Americanu, același motociclist, care în 2014 a omorât într-un accident un biciclist.
Poliția și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au investigat timp de 5 ani fapta și l-au trimis pe motociclist în judecată abia în 2019, fără ca între timp să i se ridice carnetul sau să i se interzică să profeseze.
Deci la 7 ani de la producerea unui accident în care a fost omorât un om, justiția nu a dat un verdict. Poate că, dacă ar fi existat unul, bărbatul de 39 de ani de pe trotinetă era încă în viață.
Nu e vorba aici despre cum se conduce în Capitală, despre troleibuzele care fac bucle prefăcându-se că-i calcă pe bicicliști sau despre bolizii care le taie calea, ca și cum doar mașinile au drept de circulație.
Nu e vorba atât despre nevroza motociclistului, ci mai ales despre o justiție nefuncțională, care la început i-a apărat pe cei care veneau cu tancurile, apoi pe cei care i-au adus pe mineri cu trenurile, pe cei care au ordonat gazele din 10 august și, se pare, pe mulți alții, inclusiv pe motociclistul care a adus de două ori moartea pe șosea.
Va plăti cineva pentru tergiversarea dosarului în favoarea motociclistului? E cineva de vină pentru cum funcționează unele parchete? E cineva în culpă pentru legile care trebuie schimbate, dar parlamentarii trag de timp? Există vreo responsabilitate pentru cum au fost numiți șefii parchetelor? Spune ceva președintele despre aceste detalii, care pot duce la drame?
