Consiliul de Securitate al ONU se reunește luni, 1 iunie, la cererea României, după incidentul de la Galați, unde o dronă de proveniență rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe, a explodat, a distrus un apartament și a rănit doi locatari.
Reuniunea va avea loc la ora 15:00, ora New York-ului (ora 22:00 în România), în sesiune specială, cu participarea ministrului român de Externe, Oana Țoiu.
România a solicitat convocarea Consiliului de Securitate în baza articolelor 34 și 35 din Carta ONU, care permit sesizarea acestui for în cazul unor situații ce pot pune în pericol menținerea păcii și securității internaționale.
„Imediat după incidentul dronei ruseşti care a explodat pe clădirea de apartamente din Galaţi, România a declanşat consultări la ONU şi a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate, în baza articolelor 34 şi 35 din Carta Naţiunilor Unite, care reglementează rolul Consiliului în situaţii care pun în pericol menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Solicitarea României a fost sprijinită de parteneri şi aliaţi”, a anunțat ambasadorul României la ONU, Cornel Feruță, citat de News.ro.
Diplomatul a transmis că intruziunea dronei și explozia acesteia într-o zonă dens populată, în urma căreia au fost răniți cetățeni români, reprezintă încălcări grave ale Cartei ONU și ale dreptului internațional.
Articolul 34 din Carta ONU prevede că „Consiliul de Securitate poate ancheta orice diferend sau orice situaţie care ar putea duce la fricţiuni internaţionale sau ar putea da naştere unui diferend, în scopul de a stabili dacă prelungirea diferendului sau situaţiei ar putea pune în primejdie menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”.
Articolul 35 permite oricărui stat membru al ONU să atragă atenția Consiliului de Securitate sau Adunării Generale asupra unui diferend sau a unei situații de natura celei menționate în articolul 34.
O dronă s-a prăbuşit pe un bloc din Galaţi, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2:00. Incidentul a fost urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Două persoane au fost rănite și au fost transportate la spital, iar alte două, cu atac de panică, au primit îngrijiri la faţa locului.
Potrivit Reuters, incidentul a fost primul în care civili români au fost răniți după ce o dronă rusească a lovit o zonă populată din România, stat membru NATO și UE, de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina. NATO a condamnat incidentul și a transmis că este pregătită să apere teritoriul aliat.
Președintele Nicușor Dan a convocat vineri o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării și a afirmat că nu există dubii cu privire la cauza și autorul incidentului, responsabilitatea aparținând Federației Ruse. Șeful statului a publicat ulterior imagini cu fragmente din drona prăbușită la Galați și cu inscripțiile acesteia, afirmând că aparatul este, fără dubiu, de proveniență rusească.
Ministerul Apărării a transmis că drona era de tip kamikaze, de fabricație rusească, cu o încărcătură de luptă High-Explosive de 30 de kilograme, care a explodat la impact. Potrivit autorităților române, probele sunt identice cu cele ale resturilor de drone recuperate anterior la Ceatalchioi, Galați, Grindu sau Luncavița.
România a transmis că raportul tehnic și toate concluziile vor fi trimise structurilor specializate ale NATO și Uniunii Europene. Președintele Nicușor Dan a avertizat că „România nu va ignora și nu va minimaliza niciun incident care pune în pericol viața cetățenilor săi”.
După reuniunea CSAT, România a transmis și un semnal diplomatic către Moscova, prin declararea consulului rus de la Constanța drept persona non grata și prin decizia de închidere a consulatului.
Rusia a respins acuzațiile. Președintele Vladimir Putin a pus sub semnul întrebării originea rusească a dronei și a cerut României dovezi, sugerând ca resturile aparatului să fie trimise Rusiei pentru investigație. Autoritățile române au respins această abordare și au transmis că expertiza tehnică indică fără echivoc originea rusească a dronei.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulțumit duminică seară președintelui Nicușor Dan pentru claritate, afirmând că „faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”.
Incidentul de la Galați marchează o escaladare majoră a riscurilor generate de atacurile rusești asupra infrastructurii ucrainene din apropierea graniței României. Drone rusești au mai pătruns sau au căzut anterior pe teritoriul României, însă impactul asupra unui bloc de locuințe și rănirea unor civili au dus criza la un nivel diplomatic superior, inclusiv prin sesizarea Consiliului de Securitate al ONU.
