Iese Putin întărit după dispariția lui Prigojin?

Iese Putin întărit după dispariția lui Prigojin?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Evgheni Prigojin, omul care, alături de trupa sa de mercenari Wagner, l-a provocat pe Vladimir Putin cum nimeni altcineva n-a făcut-o, pare că a murit. Ce înseamnă asta pentru războiul Rusiei în Ucraina?

Mulți se așteptau să se întâmple așa. Pentru Irina Borogan a fost surprinzător doar modul în care Evgheni Prigojin a murit. Chiar dacă circumstanțele exacte s-ar putea să nu fie niciodată clarificate, modul „atât de spectaculos în care a fost ucis este ceva nou”, comentează, pentru DW, jurnalista rusă de investigații.

Puțini se îndoiesc că Prigojin chiar este mort. „Există o mare probabilitate să fi fost o crimă ordonată de președintele rus Vladimir Putin”, a declarat pentru DW expertul politic austriac Gerhard Mangott, specializat în afaceri rusești. Motive ar fi avut: răzbunare pentru umilința suferită în timpul revoltei din iunie și „avertisment pentru criticii din interiorul conducerii de la Moscova”.

ADVERTISING

Revolta împotriva conducerii armatei - și indirect împotriva lui Putin

Potrivit informațiilor oficiale, șeful grupului de mercenari Wagner s-ar fi aflat la bordul avionului privat prăbușit miercuri seară. Se spune că l-ar fi însoțit în acel zbor care a explodat în aer undeva între Moscova și Sankt Petersburg cofondatorul și comandantul trupelor de gherilă, Dmitri Utkin, zis chiar „Wagner”.

În ultima vreme părea că ar fi fost încheiat un armistițiu pentru conflictul dintre Prigojin și președintele Putin. Șeful Wagner se mișca liber și a tot difuzat, recent, videoclipuri despre noi presupuse misiuni ale trupelor sale, inclusiv în Africa.

ADVERTISING

Incidentul militar petrecut la sfârșitul lunii iunie, când Prigojin a declanșat o revoltă armată împotriva conducerii militare a Rusiei, a surprins întreaga țară. E drept, luni de zile duraseră criticile aspre la adresa ministrului Apărării Serghei Șoigu și a șefului statului major Valeri Gherasimov. Prigojin i-a acuzat pe amândoi de incompetență în război.

Indirect, în ziua rebeliunii l-a amenințat și pe Putin, punând la îndoială motivele războiului din Ucraina. Pe 23 iunie, luptătorii Wagner au ocupat centrul de comandă din Rostov-pe-Don fără să întâmpine rezistență, au mărșăluit spre Moscova cu o parte din armata privată și au doborât un avion și elicoptere care încercaseră să-i oprească.

ADVERTISING

În mijlocul războiului de agresiune împotriva Ucrainei, Prigojin l-a provocat ca nimeni altul pe șeful Kremlinului. Putin, care a părut, atunci, slab și neputincios ore întregi, l-a numit trădător pe fostul său aliat. Nu a urmat însă nici o confruntare directă ci un fel de înțelegere: lui Prigojin i s-a promis imunitate în schimbul exilului în Belarus, așa că a ordonat întreruperea asaltului asupra Moscovei și întoarcerea din drum a trupelor Wagner, undeva pe la jumătatea drumului.

Mai bine pentru frontul ucrainean fără Wagner?

Prigojin a fost considerat multă vreme omul total loial liderului de la Kremlin, iar mercenarii săi au ajutat armata rusă să cucerească teritorii în Ucraina. Putin și Prigojin se cunosc încă de la începutul anilor ‘90. Prigojin a fost primul care a înființat o forță privată însărcinată să rezolve operațiuni dificile și murdare în numele Moscovei - în Ucraina, în Orientul Mijlociu sau în Africa.

Grupul Wagner a fost, însă, puternic slăbit de-a lungul grelelor lupte din această primăvară, iar de acum a rămas, de asemenea, și fără lider. De vreo trei luni, armata rusă luptă în Ucraina fără ajutorul trupelor Wagner și, în ochii lui Putin, se află într-o poziție mai bună decât înainte.

După ultimele evenimente, susținătorii lui Prigojin ar putea avea o frustrare în plus: președintele Putin, care pare să fi găsit o soluție de a controla gruparea paramilitară, nu trebuie să se mai teamă de o altă revoltă, spune, pentru DW, Marina Miron, cercetător post-doctoral la Departamentul pentru Studii ale Războiului de la University College din Londra.

Cât îl mai susține Putin pe Șoigu?

Pentru Gerhard Mangott, întrebarea este ce se va întâmpla cu misiunile Wagner în Africa, „pentru că acolo grupul a făcut multă muncă murdară pentru Guvernul rus și a întărit semnificativ influența Moscovei în țările africane”.

De asemenea, rămâne neclar pentru cât timp a putut președintele Putin să-și consolideze puterea cu ultimele mutări. Asta va depinde și de cum va evolua în continuare războiul din Ucraina. Rămâne de văzut dacă șeful Kremlinului îl va ține pe mai departe alături pe ministrul său al Apărării, Șoigu, a cărui înlocuire fusese cerută nu doar de Prigojin, ci și de voci din tabăra naționaliștilor radicali dar și de unii așa-ziși bloggeri de război. Sprijinul acestor „influenceri” pentru războiul dus de Kremlin este important, motiv pentru care Putin chiar i-a întâlnit pe unii dintre ei personal în trecut.

Autor: Roman Goncharenko


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇