Prima reacție a lui Putin la moartea lui Prigojin: O persoană cu o soartă complicată, care a făcut greșeli grave în viață

Prima reacție a lui Putin la moartea lui Prigojin: O persoană cu o soartă complicată, care a făcut greșeli grave în viață
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele rus Vladimir Putin a vorbit pentru prima dată despre accidentul aviatic de ieri, în care a murit fondatorul grupului Wagner, Evgheni Prigojin.

Potrivit surselor ruse, liderul de la Kremlin a transmis condoleanțe familiilor celor 10 victime ale accidentului aviatic din regiunea Țver.

Putin a spus într-un discurs televizat că Prigojin se întorsese în Rusia din Africa miercuri, unde s-ar fi întâlnit cu „nişte oficiali”, fără a preciza despre cine e vorba.

Putin a spus că îl cunoaște pe Prigojin de la începutul anilor '90.

ADVERTISING

Într-o aparentă referire la revolta eşuată din iunie sau poate la trecutul lui Prigojin, care a făcut închisoare pentru infracţiuni de drept comun, Putin continuă: „A fost o persoană cu o soartă complicată și a făcut greșeli grave în viață, dar a și căutat să obțină rezultatele necesare – atât pentru el însuși, cât și la momentul când i-am cerut pentru cauza comună, cum a fost în ultimele luni.”

Aici Putin pare că se referă la războiul din Ucraina și posibil la eforturile luptătorilor Wagner din orașul Bahmut.

ADVERTISING

"Datele iniţiale sugerează că la bord se aflau angajaţi ai companiei Wagner", a confirmat şi Putin. "Aş dori să remarc că sunt oameni care au avut o contribuţie semnificativă la cauza noastră comună de a lupta împotriva regimului neonazist din Ucraina", a continuat el. "Ne amintim şi ştim acest lucru şi nu îl vom uita", a asigurat liderul de la Kremlin.

„Era un om de afaceri talentat”, a completat Putin, promițând o investigație completă a circumstanţelor accidentului de avion.

"Vom vedea ce vor spune anchetatorii într-un viitor apropiat. Expertiza este în curs, o expertiză tehnică şi genetică. Aceasta va lua ceva timp", a mai spus Vladimir Putin.

Un avion care aparţinea şefului armatei private Wagner, Evgheni Prigojin, s-a prăbuşit miercuri în Rusia şi toţi cei de la bord au murit. Informaţia vine de la Agenția Federală pentru Transport Aerian a Rusiei, care susţine că a confirmat că la bord se afla chiar liderul Wagner.

ADVERTISING

Autorităţile ruse nu au avansat până acum nicio pistă pentru a explica prăbuşirea avionului privat în care se aflau Prigojin, mâna sa dreapta Dmitri Utkin şi alţi responsabili ai Wagner.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇