Autoritățile austriece spun că au blocat aproximativ 500 de tentative de atacuri cibernetice care au vizat concursul Eurovision Song Contest 2026 desfășurat la Viena. Țintele hackerilor au fost atât site-ul competiției, cât și sistemele de control al accesului în arena care a găzduit evenimentul.
Potrivit DPA, șeful Poliției Federale austriece, Michael Takacs, a declarat că atacatorii au încercat să perturbe, să încetinească sau chiar să dezactiveze sistemele informatice folosite în timpul concursului. El a precizat că toate tentativele au fost dejucate, fără a oferi însă detalii despre autorii atacurilor sau motivele acestora.
Austria: „Am reușit să organizăm un eveniment sigur”
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a afirmat că principalul obiectiv al autorităților a fost organizarea unui eveniment „sigur și pașnic”, susținând că misiunea a fost îndeplinită, în condițiile în care nu au existat incidente majore nici la spectacolele live, nici la proiecțiile publice sau manifestațiile conexe.
La rândul său, secretarul de stat din Ministerul de Interne, Jörg Leichtfried, a spus că serviciile de securitate au monitorizat atent posibile amenințări venite din zona extremismului islamist și din partea unor grupuri violente cu legături cu Iranul.
Proteste pro-palestiniene și 16 arestări
Pentru securizarea evenimentului au fost mobilizați aproximativ 3.500 de polițiști austrieci, sprijiniți de unități speciale din Bavaria. Autoritățile au urmărit și activitatea de pe rețelele sociale, unde au observat o creștere a „polarizării și radicalizării”.
Ediția din acest an a Eurovisionului a fost marcată și de proteste vizavi de participarea Israelului. Cu puțin timp înaintea finalei de sâmbătă, câștigate de Bulgaria, 14 activiști pro-palestinieni au fost reținuți după ce au refuzat să oprească un protest neautorizat, dar pașnic.
Autoritățile au făcut 16 arestări în legătură cu Eurovisionul, inclusiv în cazul unui bărbat care a încercat să treacă de barierele de securitate montate în jurul arenei.
