Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, susţine că pot să existe probleme de încălcare a drepturilor omului în legătură cu măsurile speciale adoptate pentru persoanele vaccinate.
Tocmai de aceea, eventualele relaxări ale restricţiilor pentru această categorie trebuie dezbătute în public şi pregătite de experţi din toate zonele.
"În primul rând, orice restricţie impusă pe exercitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, potrivit Constituţiei, se realizează prin lege.
Anul trecut, Parlamentul a adoptat legea nr. 55, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei şi acolo avem reglementări în domeniul economic, reglementări care prevăd că există posibilitatea de limitare sau suspendare a activităţii unor instituţii sau operatori economici.
Întrebarea este dacă această lege conţine prevederi suficiente pentru a adopta astfel de măsuri. După care cu ce justificăm acest tratament diferenţiat? În zona HORECA vorbesc acum.
Dacă cei vaccinaţi sunt într-o situaţie diferită faţă de cei nevaccinaţi din perspectiva infectării, din perspectiva contagiunii lor, dacă sunt contagioşi sau nu în momentul în care se infectează şi la aceste întrebări trebuie să dea răspuns experţii. În măsura în care sunt în situaţie diferită, atunci nu este o formă de discriminare acest tratament diferenţiat", a declarat Asztalos Csaba, joi, pentru RFI România.
Vor fi procese
Acesta crede că vor exista procese: ”instanţa de judecată va decide dacă suntem în cazuri de discriminare sau nu”.
”Un tratament diferenţiat între vaccinat şi nevaccinat nu poate fi calificat din start ca fiind discriminatoriu", a mai precizat preşedintele CNCD.
Întrebat dacă o persoană care refuză să se vaccineze, deşi are acces la vaccin, ar fi discriminată în cazul în care nu i s-ar permite să meargă la teatru sau la restaurant, şeful CNCD a răspuns:
"La prima vedere, nu văd o problemă de discriminare. În acest moment, accesul la vaccin s-a îmbunătăţit substanţial, nu suntem în situaţia de acum trei luni, când programarea şi numărul vaccinurilor era încă insuficient (…).
Pe de altă parte, vaccinarea nu este obligatorie, dar constituţional, statul are obligaţia să asigure sănătatea publică şi această obligaţie incubă două aspecte: să se abţină să facă orice de la a pune în pericol sănătatea publică, dar mai are şi obligaţia pozitivă de a face lucruri pentru a asigura sănătatea publică.
În măsura în care eu decid să nu mă vaccinez, practic, pun în pericol acele categorii de persoane din comunitate care nu au atins vârsta necesară pentru a se putea vaccina, acele grupuri de persoane care au o contraindicaţie la vaccinare. Deci fără a face acest efort colectiv, noi nu putem avea rezultate într-o campanie de vaccinare".
Iată ce spune şi premierul Cîţu pe acest subiect: La restaurant doar pe bază de vaccin? Cîțu: Dacă Germania este OK, cred că putem să fim și noi OK