Erupție vulcanică în Islanda: Este a șaptea într-un an (Video)

Erupție vulcanică în Islanda: Este a șaptea într-un an (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un vulcan a erupt miercuri noaptea în peninsula Reykjanes din sud-vestul Islandei, aceasta fiind cea de-a şaptea erupţie din decembrie anul trecut, au anunţat serviciile meteorologice.

„O erupţie a început la Sundhnúkagígar, în apropiere de Stóra Skógfell, la ora 23:14 GMT miercuri”, a precizat Oficiul meteorologic islandez (IMO) într-un comunicat. Imaginile au arătat lava ţâşnind dintr-o fisură lungă, a cărei amploare nu a fost încă determinată.

Benedikt Ófeigsson, un specialist de la Oficiul meteorologic din Islanda, a declarat pentru radioul public RAS2 că, pentru moment, nicio infrastructură nu este ameninţată.

Un elicopter al protecţiei civile va survola zona împreună cu oamenii de ştiinţă pentru a oferi o primă estimare a dimensiunii erupţiei. Fluxurile de lavă nu se îndreaptă spre satul Grindavík, care este evacuat, la fel şi hotelurile Blue Lagoon, ale căror piscine sunt în prezent închise.

Majoritatea celor 4.000 de locuitori din Grindavík au fost evacuaţi acum un an, cu puţin timp înainte de prima erupţie vulcanică din regiune. De atunci, aproape toate casele au fost vândute statului, iar aproape toţi locuitorii au plecat. În ianuarie, în timpul unei a doua erupţii, trei case din acest sat de pescari au fost cuprinse de flăcări.

ADVERTISING

Aceasta este a şaptea erupţie în regiune din luna decembrie, ultima datând de la sfârşitul lunii august, pe aceeaşi peninsulă Reykjanes unde se află aeroportul internaţional Reykjavik.

Peninsula Reykjanes nu a mai cunoscut o erupţie timp de opt secole, până în martie 2021. Alte erupţii au avut loc în august 2022, iulie şi decembrie 2023.

ADVERTISING

Vulcanologii au avertizat că activitatea seismică din regiune a intrat într-o nouă eră. Islanda are 33 de vulcani activi, mai mulți decât orice altă ţară europeană.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇