Elevul din Bacău care și-a băgat colegii cu capul în WC a fost arestat

Elevul din Bacău care și-a băgat colegii cu capul în WC a fost arestat

Elevul de 15 ani care a fost filmat în timp ce îşi agresează colegii, în şcoală, a fost arestat pentru 20 de zile.

El este acuzat că şi-a bătut doi colegi încadraţi în categoria celor cu cerinţe educaţionale speciale, băgându-l cu capul în vasul toaletei pe unul dintre ei.

Pe lângă acuzaţia iniţială, de lovire, elevului i se impută şi lipsirea de libertate în mod ilegal, după ce imaginile postate în spaţiul public au arătat că i-a obligat pe cei doi colegi să intre în toaletă, unde i-a bătut.

”La data de 2 februarie a.c, poliţiştii băcăuani au continuat administrarea probatoriului în cazul tânărului de 15 ani, reţinut pentru loviri sau alte violenţe, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Astfel, s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de acesta, sub aspectul comiterii a două infracţiuni de lipsire de libertate. Ulterior, minorul a fost prezentat instanţei care, la propunerea unităţii de parchet, a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 20 de zile”, a transmis, joi seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău. 

ADVERTISING

Iniţial, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu după ce jurnaliştii de la Ziarul de Bacău au scris că mai mulţi elevi ai Colegiului Dumitru Mangeron din Bacău i-au agresat pe doi dintre colegi, încadraţi în categoria celor cu cerinţe educaţionale specifice.

Unul dintre agresori i-a lovit cu palmele peste faţă, i-a pus să stea în genunchi în faţa lui, să îi pupe mâna şi l-a băgat cu capul în vasul de toaletei pe unul dintre băieţii agresaţi.

Incidentul a avut loc, conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, în 26 ianuarie şi nu a fost unul singular, agresorul fiind acuzat că anterior a mai dat dovadă de comportament neadecvat faţă de colegi, el fiind sancţionat cu scăderea notei la purtare şi avertisment.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Faptele tânărului bătăuş au devenit publice după ce bunicul unuia dintre elevi a postat filmarea cu agresiunea asupra celor doi elevi, pe Facebook.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇