Poliţiştii din Galaţi au întocmit un dosar penal după ce pe reţelele sociale a apărut un filmuleţ în care mai mulți elevi de la o şcoală din Tecuci apar bătându-se.
Totul se întâmplă sub privirile celorlalţi, iar unii colegi se amuză. De asemenea, o anchetă a fost demarată şi la nivelul şcolii.
Incidentul s-a petrecut înaintea vacanţei de vară, la Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie din Tecuci, în timpul unei pauze. Filmarea a devenit acum virală şi a atras atenţia autorităţilor.
Din filmuleţ reiese că scandalul ar fi izbucnit iniţial între două fete, după care o fată apare bătându-se extrem de puternic cu un băiat. Cei doi se lovesc în mod repetat, fata primind lovituri cu cotul în spate, în timp ce băiatul este lovit de aceasta cu picioarele.
Unii dintre colegii celor doi încearcă să-i despartă, în timp ce alţii asistă amuzaţi la incident şi filmează.
”În urma apariţiei în spaţiul public, pe un site de socializare, a unei filmări în care doi adolescenţi se lovesc, intr-o sală de clasă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci s-au autosesizat şi au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, cercetările urmând să stabilească identitatea persoanelor care apar în imagini şi împrejurările în care s-a produs incidentul”, a transmis IPJ Galaţi.
De asemenea, conducerea şcolii a demarat o anchetă în acest caz pentru a-i identifica pe cei implicaţi în agresiune şi a dispune măsuri în consecinţă.