Dâmbovița: Trei răniți într-o explozie la o casă din Tărtășești

Dâmbovița: Trei răniți într-o explozie la o casă din Tărtășești
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei persoane au fost rănite, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, într-o explozie urmată de incendiu într-o casă din localitatea Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa.

Explozia s-a produs în jurul orei 23:24 şi a fost urmată de un incendiu. La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi 3 ambulanţe SAJ.

Când au sosut echipajele la locul intervenţiei, s-a constatat faptul că incendiul se manifestă generalizat la acoperişul locuinţei pe o suprafaţa de aproximativ 170 mp.

ADVERTISING

Totodată, au fost identificate 3 victime cu arsuri în urma incendiului. Acestea au primit îngrijiri medicale la faţa locului, apoi au fost transportate de echipajele medicale la spital. Incendiul a fost stins după mai bine de două ore. Pompierii urmează să stabilească din ce cauză s-a produs explozia.

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri