Ciucă respinge acuzațiile Rusiei despre spaţiul aerian: Se caută abaterea atenţiei de la ceea ce se întâmplă real în Ucraina, unde sunt uciși civili

Ciucă respinge acuzațiile Rusiei despre spaţiul aerian: Se caută abaterea atenţiei de la ceea ce se întâmplă real în Ucraina, unde sunt uciși civili

Premierul Nicolae Ciucă spune că ameninţările Rusiei cu privire la posibilitatea ca aeronave ucrainene să plece de pe aeroporturi din ţări vecine Ucrainei, inclusiv cele ale României, reprezintă o „retorică” prin care „se caută să se abată atenţia de la ceea ce se întâmplă real, în teren în Ucraina, unde sunt ucişi civili”. Prim-ministrul a explicat că un singur avion ucrainean a intrat în spaţiul aerian al României, în prima zi a războiului, iar acesta a plecat din țara noastră neînarmat.

”Este o retorică folosită în ultima perioadă, prin care se caută să se abată atenţia de la ceea ce se întâmplă real, în teren în Ucraina, unde vedem că sunt ucişi civili, unde vedem că nu se respectă absolut deloc legile conflictului armat, şi în felul acesta este mai uşor să spui atenţie la ceilalţi, pentru că vă puteţi transforma şi voi în parte a acţiunii beligerante pe care ei o desfăşoară”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă duminică seară, la Digi 24. 

ADVERTISING

Întrebat dacă retorica folosită de Rusia are rolul de a crea temere României, Ciucă a răspuns că de regulă în conflictele armate de folosesc metode precum dezinformarea, inducerea în eroare, propaganda şi operaţiile informaţionale.  

”Eu cred că degeaba încearcă să ne facă să ne fie frică, pentru că nu avem de ce să ne fie frică. Existăm măsuri concrete care s-au luat în interiorul Alianţei Nord-Atlantice astfel încât statele de pe frontiera estică a alianţei să beneficieze de măsuri întărite şi consolidate de descurajare şi apărare”, a adăugat Ciucă.  

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Acesta a explicat că, de la debutul războiului din Ucraina, un avion ucrainean a intrat în spaţiul aerian al României, în prima zi a conflictului militar din ţara vecină, solicitând aterizare de urgenţă pe un aeroport românesc.  

”Avionul a plecat din România neînarmat tocmai pentru a evita orice situaţie în care să putem fi acuzaţi că a zburat o aeronavă de luptă să poată să intre direct în acţiune de pe teritoriul ţării noastre. Ca atare nu văd de ce am fi acuzaţi că am desfăşurat astfel de activităţi. A fost absolut public, transparent, fără niciun fel de intenţie de a ascunde ceva”, a mai afirmat premierul.

ADVERTISING

Amenințări voalate ale Rusiei la adresa vecinilor Ucrainei

Rusia a avertizat, duminică, ţările vecine cu Ucraina cu privire la primirea avioanelor de luptă ale Kievului care vor fi apoi folosite împotriva ruşilor, acuzând România că a autorizat acest lucru, relatează Le Figaro şi msn.com.

“Ştim sigur că avioane ucrainene de luptă au zburat în România şi în alte ţări învecinate. Folosirea reţelei de aerodromuri din aceste ţări ca bază pentru avioanele militare ucrainene şi folosirea ulterioară a acestora împotriva forţelor armate ale Rusiei se poate considera o implicare a acestor ţări într-un conflict armat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konachenkov, transmite News.ro

Urmăreşte LIVE TEXT evenimentele din Ucraina în a 11-a zi de război


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇