Guvernul ceh a anunţat vineri seară că le va impune cetăţenilor săi, cu începere de la 1 martie, interdicţia de a circula în afara departamentului unde îşi au reşedinţa, rata de contaminare cu coronavirusul pe locuitor în Cehia fiind cea mai mare din lume, notează AFP.
De asemenea, a făcut obligatorie purtarea măştilor în aer liber în zonele locuite şi la locurile de muncă şi a închis toate şcolile şi magazinele care vând produse neesenţiale.
Oamenilor li se va permite să părăsească cartierul doar pentru a merge la serviciu, pentru a vedea un medic sau pentru a avea grijă de cei apropiaţi, dar numai cu un document care să justifice acest lucru. Deplasările vor fi posibile doar într-un singur departament, în timp ce sporturile şi plimbările vor fi permise numai în localitatea de reşedinţă.
Restricţiile din cauza Covid-19, prelungite până la 8 martie în Grecia
Ministrul de interne, Jan Hamacek, a afirmat că măsurile vor rămâne în vigoare timp de trei săptămâni, adăugând că poliţia va efectua controale aleatorii.
"Singurul obiectiv este de a inversa curba ascendentă a noilor infectări şi a pacienţilor la terapie intensivă înainte de a fi prea târziu", le-a declarat el jurnaliştilor.
Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, limitarea numărului de persoane care participă la întruniri şi închiderea restaurantelor sunt în vigoare de anul trecut
Cehia se află în fruntea statisticilor mondiale ca număr de noi infecţii la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile şi se situează pe locul al doilea, după Slovacia vecină, în ceea ce priveşte rata mortalităţii, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP.
Premierul şi miliardarul populist, Andrej Babis, a admis că guvernul său a comis erori în abordarea luptei împotriva coronavirusului, inclusiv comunicarea defectuoasă, dar a cerut populaţiei "o nouă şansă".
"În următoarele trei săptămâni, avem nevoie ca oamenii să se comporte aşa cum au făcut-o în martie 2020", când ţara a rezistat relativ bine la primul val, a declarat el.
De la începutul pandemiei de coronavirus, această ţară cu 10,7 milioane de locuitori a înregistrat 1,2 milioane de contaminări şi 20.000 de decese.
Un an de la primul caz Covid din România: Am trăit istorie
Rata zilnică de creştere a infectărilor a ajuns recent la 15.000, iar ministrul sănătăţii, Jan Blatny, a declarat că se aşteaptă să atingă în curând pragul de 20.000.
Vaccinările sunt mai lente decât era de aşteptat. Medicii cehi au administrat cu puţin peste 600.000 de doze, dar livrările europene de vaccinuri întârzie.
Marţi, Ministerul Sănătăţii a declarat că serviciile de terapie intensivă îşi ating limitele de capacitate şi că întregul sistem sanitar este sub presiune.