Bulgaria înăsprește restricțiile: Cei peste 65 de ani au doar 2 ore de cumpărături, copiii n-au voie singuri în mall

Bulgaria înăsprește restricțiile: Cei peste 65 de ani au doar 2 ore de cumpărături, copiii n-au voie   singuri în mall
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătății din Bulgaria a anunțat că restricțiile pentru oprirea răspândirii SARS-CoV-2 au fost extinse și că au mai fost luate și câteva măsuri suplimentare.

Astfel, dacă inițial doar liceele trecuseră în învățământul online, acum măsura e extinsă și la școlile generale din regiunile unde rata de infectare e mai mare de 119,9 cazuri la 100.000 de locuitori sau unde au fost absenți cel puțin 15 copii, din cauze legate de COVID-19, între 4 și 11 noiembrie, potrivit Sofia Globe.

ADVERTISING

Cursuri online se vor ține și la facultăți, dar noile reglementări permit practica, acolo unde cunoștințele nu pot fi predate de la distanță.

În noul set de măsuri sunt vizați și vârstnicii. Astfel, persoanele peste 65 de ani pot merge la cumpărături doar între orele 08:00 și 10:00. Supermarketurile și farmaciile trebuie să le acorde prioritate în acest interval.

ADVERTISING

Restaurantele, chiar dacă nu sunt închise total, nu pot funcționa între 23:30 și 06:00, dar sunt permise livrările la domiciliu.

Totodată, minorii nu au voie în mall fără a fi însoțiți de adulți.

Măsurile rămân în vigoare până pe 30 noiembrie.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇