Bărbatul care a lovit o polițistă a fost plasat în arest la domiciliu. Judecătorii nu au fost de acord cu arestarea preventivă

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bărbatul de 31 de ani care a lovit, vineri, o poliţistă aflată în misiune, a fost plasat în arest la domiciliu în baza unui mandat emis, duminică, de Judecătoria Botoşani, potrivit portalului instanţelor de judecată.

Magistraţii Judecătoriei Botoşani au respins propunerea formulată de procurori privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul cercetat pentru ultraj, dispunând luarea faţă de acesta a măsurii arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Agenta de la Poliţia municipiului Botoşani fost lovită, vineri după-amiază, în timpul unei intervenţii care viza încătuşarea bărbatului respectiv, care era recalcitrant.

Echipajul de poliţie intervenea pentru aplanarea unui scandal produs în faţa unui bar din municipiul reşedinţă de judeţ. În timpul acţiunii, bărbatul care urma să fie încătuşat a lovit poliţista, iar mai multe persoane aflate la faţa locului au încercat să împiedice agenţii să intervină.

„Echipajul de poliţie care s-a deplasat la faţa locului pentru aplanarea conflictului a procedat la imobilizarea unui tânăr de 31 de ani, care ar fi adresat ameninţări unei tinere de 20 de ani şi care manifesta un comportament recalcitrant şi nu colabora cu forţele de ordine.

ADVERTISING

În timpul intervenţiei poliţiştilor, mai mulţi tineri care se aflau în zona au încercat să-i împiedice să desfăşoare activităţile specifice, motiv pentru care faţă de aceştia s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 6.000 de lei fiecare", a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu.

Imediat după incident, bărbatul de 31 de ani a fost internat la psihiatrie, întrucât manifesta o stare de agitaţie. 

Citește și alte subiecte interesante pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇