Mamele din întreaga lume lucrează mult, sunt plătite prost, se simt cel mai adesea singure și vinovate pentru tot, de la epidurală până la eșecul alăptării.
Mișcarea feministă a schimbat din plin viața femeii, dar a lăsat nerezolvată această problemă, scrie Eliane Glaser, autoarea cărții ”Motherhood: A Manifesto”, într-un editorial pentru The Telegraph.
Mămicia este unul dintre secretele ciudate ale societății moderne, luminate, observă autoarea.
”Am ajuns aici după mai mult de 100 de ani de feminism, dintre care 50 de ani de valul doi, în care s-au făcut eforturi uriașe de a dărâma sclavia domestică. Cu toate acestea, mamele sunt în continuare prost plătite, muncesc ore suplimentare, sunt exploatate, uitate, izolate și mereu vinovate”, scrie ea.
Femeia devenită mamă, în statistici
Un studiu National Childbirth Trust (NCT) derulat în Marea Britanie arată că jumătate dintre mame se confruntă cu probleme mentale, înainte sau după naștere și până la 15% se confruntă cu depresia postnatală.
Același studiu arată că 30% dintre cazurile de abuz domestic încep în timpul sarcinii și că sinuciderea este principala cauză de deces în primul an de viață al bebelușilor lor.
O cercetare realizată de Crucea Roșie în 2016 a scos la iveală faptul că jumătate dintre mamele mai tinere de 30 de ani se simt singure în cea mai mare parte din timp și 82% dintre ele se simt singure uneori.
Mai puțin de 7% dintre cupluri împart sarcinile domestice egal, o cifră mai mare decât procentul celor care împart sarcinile mentale de organizare, potrivit unui studiu realizat în 2019 de University College London.
Majoritatea mamelor lucrează cu jumătate de normă, unde salariul este redus la jumătate iar șansele de promovare scad cu 50%.
La 12 ani după nașterea primului copil, femeia este plătită, în medie, cu 33% mai puțin decât bărbatul, potrivit Institutului pentru Studii Fiscale din UK.
În schimb, momentul în care bărbatul devine tată reprezintă o rampă de lansare financiară pentru acesta.
”Unele lucruri chiar s-au agravat, iar realitatea statistică a fost cosmetizată de retorica progresului feminist. Într-un moment în care femeia ar fi trebuit să fie mai liberă ca oricând, mămicia modernă a devenit perfecționistă până la rigiditate. Au dispărut ”satele” și grupurile de femei care ajutau mămica în creșterea copilului, iar așteptările au crescut proporțional”, spune autoarea.
Mama perfectă
”Cum arată mama perfectă, potrivit recomandărilor industriei și mass media?”, se întreabă Eliane Glaser.
Mama perfectă naște până în 30 de ani, nu bea alcool în perioada în care încearcă să rămână însărcinată, evită cafeina și o mulțime de mâncăruri și dulciuri în timpul sarcinii, nu face muncă fizică și nu pune mâna pe produse de curățenie.
Aceasta alege să nască natural cu moașă și fără anestezie epidurală.
Ulterior, ea alăptează exclusiv și la cerere cel puțin șase luni. Ea nu va încerca să facă ”sleep training” cu bebelușul, ci-i va urma ritmul natural.
Aceasta nu lucrează, sau lucrează cel mult part-time, în primii trei ani de viață ai copilului.
De asemenea, ea este atentă ochi și urechi la copii săi, se joacă asiduu și entuziast.
E nu își pierde niciodată cumpătul și nu îi pedepsește, fiind atentă să laude comportamentul pozitiv încontinuu.
”Dar acesta nu este un mod de viață realist”, insistă scriitoarea.
Mamele care încearcă să spună asta, însă, sunt privite cu scepticism: afirmația este văzută ca o critică la adresa propriului copil, o dovadă că nu sunt ”mame bune”. Fenomenul #MeToo nu prea există printre mame.
Într-un grup de mame de pe Internet, femeile se dovedesc adesea pasiv-agresive exprimându-și dezaprobarea față de alegerile altor femei.
Mama de azi vs Mama de odinioară
Există mitul că femeia, de-a lungul istoriei, ar fi fost devotată copiilor săi și că asta s-ar fi schimbat în momentul în care femeia a intrat pe piața muncii sau când s-ar fi interesat de propria educație. Aici este judecată inclusiv decizia de a renunța la a mai a găti acasă în favoarea deciziei de a cumpăra mâncare gătită.
Desigur, dovezile istorice arată că mitul moralizator este fals. Înainte de secolul 20, copii erau trimiși la doici, se jucau în stradă, supravegheați de copii mai mari sau de vecini sau chiar erau puși la muncă. Mamele din societățile occidentale de astăzi petrec mult mai mult timp decât o făceau mamele în urmă cu 50 de ani.
Copiii erau luați la muncă, inclusiv la câmp, cărați în spate. În fabrici, stăteau într-un coș atârnat într-un cui.
Dar astăzi, echilibrul dintre familie și job este o adevărată luptă pe care femeile o duc în fiecare zi.
Parentingul în trecut era o treabă mult mai relaxată
”Nu îi îmbrățișa și nu-i săruta niciodată. Nu le permite să stea în brațele tale”, sfătuia specialistul în științe comportamentale John Watson în ghidul său de îngrijirea copilului publicat în 1928.
”Dacă nu ai o bonă și nu ai cu cine lăsa copilul, lasă-l în grădină în cea mai mare parte a zilei. Construiește un gard ca să nu poate ajunge nimc la el. Dacă trebuie să supraveghezi copilul, poți face o gaură prin care să-l poți vedea sau poți folosi un periscop”, sfătuia el tinerii părinți.
O altă autoare, Ennis Richmond, admite cu seninătate într-o carte publicată în 1901 că nu poate sta mai mult de o oră sau două să se joace cu copilul, ”în patru labe, să tragă de ea și s-o asurzească”.
De fapt, abia mai târziu în secolul 20 experții în parenting au ajuns la concluzia că mamele ar trebui să se joace cu copii lor, atât din datorie, cât și din instinct. Până atunci, se spunea că o astfel de joacă supra-stimulează copilul.
Un pamflet publicat în 1951 de psihologul american Martha Wolfenstein scotea la iveală nemulțumirea acesteia față de îndemnul specialiștilor din SUA care le impuneau aproape mamelor să transforme orice activitate în joacă.
Pierderea cumpătului nu este acceptată la niciun nivel, în ziua de astăzi.
Spre exemplu, în cartea ”It Starts With You” publicată în 2019, autoarea americană Suzanne Gelb (psiholog și life-coach) îi îndeamnă pe părinți ca ”indiferent dacă se află la capătul răbdării, să dea ce au mai bun din ei”.
În schimb, predecesorii acestor experți recunoșteau ambivalența conceptului de ”mamă sufucient de bună”. Într-un eseu publicat în 1949, pediatrul și psihanalistul Donald Winnicott spunea; ”Sigur că fiecare mamă își urăște copilul: până la urmă, acesta o tratează ca pe o sclavă”.
Iubirea copuilului era caracterizată drept o ”dragoste cu interes”: ”după ce a obținut ce dorește, o aruncă precum arunci coaja după ce mănânci portocala”.
Tot în 1949, însă, Simon de Beauvoir atrăgea atenția asupra pericolelor ascunse în spatele auto-sacrificării mamei: ”Mamele care încearcă să fie bune tot timpul renunță la plăcere, la viața personală, ajungând să-și însușească rolul de victimă. Afișarea resemnării în fața copilului îi induce acestuia o stare de vină care poate fi mai periculoasă decât afișarea agresivității”, scria ea.
Dar mamele din ziua de astăzi sunt în stare să gătească trei cine diferite într-o singură seară, pe când mamele lor probabil că ar fi ignorat cu succes plângerile primite de la mofturoși.
Cultul maternității naturale
Desigur, au fost înregistrate și progrese în ultimele decenii. Nașterea la spital și avansul medicinei au sporit șansele de supraviețuire pentru mamă și copil, iar noile teorii se concentrează mult mai mult pe siguranța și bunăstarea copiilor.
Dar în prea multe domenii lucrurile au mers pe dos. Spre exemplu, în cultul modern al maternității naturale, observă scriitoarea.
La începutul secolului 20, feministele din primul val au făcut lobby pentru un acces la scară largă la medicamente anestezice la naștere, obținând și susținerea autorităților pentru asta. ”Suferința femeii e o chestiune de importanță națională”, se arată într-o notă guvernamentală emisă în 1940.
Sarcina a fost descrisă fără menajamente de activista Shulamith Firestone drept un lucru ”barbar”, iar nașterea ”ca și când ai scoate un dovleac pe fund”.
Cu toate acestea, în ultimul deceniu, nașterea cu epidurală și-a pierdut din popularitate. Mai mult decât atât, o naștere fără anestezie este o dovadă de mândrie.
Când Prințul George s-a născut, publicația Daily Mail Online a titrat ”Un travaliu de 11 ore, natural până la capăt”, iar în articol se scria cum Ducesa Katherine de Cambridge a născut fără să recurgă la vreun medicament puternic.
”Este interesant cum într-o eră condusă de tehnologie în aproape toate aspectele vieții, fenomenul nașterii și maternității naturale ia amploare sub forma unui stil intensiv de parenting care implică alăptarea până la autoînțărcare, co-sleeping-ul, scutecele reutilizabile, piureurile organice și altele. Asta a dus la crearea unei adevărate industrii, de la cursuri de naștere indusă prin hipnoză până la castroane de bambus pentru autodiversificare.
Iar războiul pare echitabil: naștere 100% naturală vs naștere cu ajutorul medicației, program de lucru de 8 ore vs. mama casnică, teoria atașamentului vs. tehnica ”Cry It Out” (a lăsa copilul să plângă până adoarme - n.red.). Dar toate semnalele din piață îndeamnă mamele către ”natural”.
Numai că, în maternitatea naturală, mama rămâne ultima grijă, viața ei gravitând în jurul copilului. Desigur, tatăl nu are această problemă”, scrie Eliane Glaser.
Mamele se străduiesc prea mult, dar societatea nu depune nici pe departe același efort, concluzionează scriitoarea.
Citește și:
