Accident cu mai mulți morți și răniți în Dolj, între un TIR și un microbuz (Video)

Accident cu mai mulți morți și răniți în Dolj, între un TIR și un microbuz (Video)

Un accident rutier grav a avut loc, miercuri după amiază, în judeţul Dolj, între un TIR şi un microbuz, iar în urma impactului două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite.

Accidentul s-a produs pe DN 6, în localitatea Işalniţa, pe sensul Craiova către Filiaşi.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, un echipaj pentru victime multiple, o autospecială de stingere, elicopterul SMURD şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Dolj, un bărbat din Vâlcea, care conducea un TIR pe prima bandă a DN 6, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulaţie, fiind lovit din spate de un microbuz de marfă în care se aflau cinci persoane. În urma coliziunii, două femei, pasagere în microbuz, au decedat, alte trei persoane fiind transportate la spital.

Grav accident de circulație pe DN6, în localitatea Ișalnița, zona Termo.

Grav accident de circulație pe DN6, în localitatea Ișalnița, zona Termo. Din primele informații, se pare că în urma coliziunii dintre un TIR și un microbuz doua persoane au decedat, iar mai multe se află in stare grava. Detalii pe ---> http://bit.ly/3ibouIGIn momentul de față intervin maj multe echipaje SMURD, ambulanța și poliție.Revenim cu amanunte

Publicată de Dolj TV pe Miercuri, 4 ianuarie 2023

Șoferul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar conducătorul microbuzului nu a putut fi testat.

ADVERTISING

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇