Profesorul Lucian Faliboga, fost inspector școlar, continuă să predea la Școala Gala Galaction din Mangalia după ce săptămâna trecută a fost condamnat de Curtea de Apel Constanța la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influență.
Unitatea de învățământ așteaptă un punct de vedere juridic de la Inspectoratul Școlar Județean pentru a vedea cum să procedeze în cazul lui, a declarat directorul Elena Grădișeanu pentru Edupedu.
”Școala nu dispune de un departament juridic, eu nu am studii juridice, iar pentru acest lucru am înaintat o adresă către departamentul juridic al ISJ, pentru consiliere în ceea ce privește aplicarea legii. Aștept răspunsul juristului și noi vom urma recomandările cu rigurozitate și obiectivitate”, a declarat directoare.
Lucian Faliboga predă matematică elevilor de la Școala Gimnazială “Gala Galaction” din Mangalia.
El este acuzat că a luat șpagă pentru ca soția unui învățător să treacă examenul de suplinitori, în 2021.
Faliboga a primit în două luni aproximativ 100 de kg de varză albă, 11 kg de brânză, un pește de 11 kg, un porc de 150 kg și trei baloți de paie, bunuri în valoare totală de circa 3.000 de lei.
În noiembrie anul trecut, Tribunalul Constanța a respins un acord de recunoaștere a vinovăției profesorului Lucian Faliboga, încheiat între acesta și procurorul-șef Andrei Bodean, iar judecătorii au decis trimiterea dosarului în vederea continuării urmăririi penale.
În decizia de miercuri, 11 octombrie 2023, Curtea de Apel Constanța a admis un apel al DNA împotriva deciziei Tribunalului și, rejudecând, a admis acordul de recunoaștere a vinovăției.
Totodată, Curtea l-a condamnat pe Lucian Faliboga pentru trafic de influență, dar a suspendat executarea pedepsei de 1 an și șase luni de închisoare, “sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani”.