Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că o persoană care decide să renunţe la titlul de doctor ar putea fi obligată să returneze toate sumele pe care statul le-a investit pentru realizarea lucrării.
El a adăugat că universitatea care a propus acordarea acelui titlu de doctor ar putea fi obligată să facă o analiză a lucrării, inclusiv din perspectiva conţinutului ştiinţific.
Sorin Cîmpeanu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că propunerea există în proiectul Legii Educaţiei și a menţionat că va fi analizată, urmând să se decidă dacă va rămâne sau nu în forma finală a legii.
"În cazul în care o persoană decide să solicite renunţarea unilaterală la titlul de doctor, acea persoană va fi obligată prin lege să returneze toate sumele pe care statul român le-a investit pentru ca acea persoană să obţină titlul de doctor. Este, zic eu, o consecinţă firească şi de bun simţ.
Ea sigur că nu rezolvă întreaga problemă, dar responsabilizează. Dacă vrei să faci acest lucru, să ştii că va trebui să întorci universităţii care te-a finanţat de la bugetul de stat tot ceea ce statul român, prin universitate, a investit în pregătirea ta doctorală la care tu vrei să renunţi”, a explicat ministrul Educaţiei.
El a mai afirmat că Ministerul Educaţiei a fost obligat prin decizii ale instanţei să pună în aplicare solicitări de renunţare la titlul de doctor.
"Ministerul Educaţiei a fost obligat, prin mai multe decizii ale instanţelor judecătoreşti, să pună în aplicare solicitările de renunţare la titlul de doctor. Obligat de instanţă. Asta nu se discută nici pentru Ministerul Educaţiei, nici pentru alte entităţi.
Deci această posibilitate există şi în momentul de faţă. Mai apoi am spus că nu ştim până nu vom parcurge toate propunerile, dacă sunt mai multe pro sau mai multe împotriva existenţei unei posibilităţi de renunţare. Dacă sunt mai multe, vor trebui să fie şi argumentate”, a mai adăugat ministrul Educaţiei.
El a declarat că renunţarea la titlul de doctor nu are legătură cu prevenirea fenomenului de plagiat.
"Am precizat, de asemenea, că renunţarea nu are legătură nici cu prevenirea fenomenului de plagiat, nici pentru sancţionare. Dacă vorbim de sancţionare, pentru fenomenul de plagiat, finalitatea trebuie să fie în mod obligatoriu retragerea titlului de doctor. În acest proiect al Legii învăţământului superior, pentru prima oară sunt definite foarte clar lucrurile, inclusiv obligaţia Ministerului Educaţiei de a solicita în instanţă anularea ordinului de ministru prin care s-a acordat titlul de doctor”, a transmis Cîmpeanu.