Un nou val de mesaje false în numele ANAF: Adresa de e-mail la care contribuabilii trebuie să fie atenți

Un nou val de mesaje false în numele ANAF: Adresa de e-mail la care contribuabilii trebuie să fie atenți

ANAF atrage atenţia că infractorii cibernetici au lansat o nouă campanie de emailuri false, transmise în numele instituţiei.

Mailurile nu sunt emise de ANAF şi urmăresc să inducă în eroare destinatarii. Mesajele false conţin informaţii înşelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase ce pot pune în pericol securitatea datelor personale şi financiare ale contribuabililor, atenționează ANAF.

Mesajele false sunt transmise de la adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Reprezentanţii ANAF le recomandă utilizatorilor să ignore şi să şteargă mesajele provenite de la adresa menționată sau alte surse suspecte şi să nu acceseze link-uri sau să nu descarce fişiere din astfel de mesaje.

ADVERTISING

"ANAF interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Poşta Română cu confirmare de primire. ANAF nu solicită informaţii personale sau financiare prin adrese de e-mail neoficiale", precizează instituţia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇