Preţul petrolului a crescut, după ce UE a interzis majoritatea importurilor din Rusia

Preţul petrolului a crescut, după ce UE a interzis majoritatea importurilor din Rusia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cotaţia barilului de ţiţei a crescut marţi după ce statele membre UE au ajuns la un acord privind interzicerea majorităţii importurilor de ţiţei din Rusia.

Această măsură a alimentat îngrijorările referitoare la o perturbare a unei pieţe care este deja supusă la presiuni pe fondul creşterii cererii de combustibil înaintea sezonului vacanţelor estivale, transmite Reuters.

În jurul orei 3:59 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent cu livrare în luna iulie a crescut cu 1,13 dolari, până la 122,80 dolari, cea mai ridicată valoare din ultimele două luni. În ceea ce priveşte contractul cu livrare în luna august, acesta a crescut cu 1,34 dolari, până la 118,94 dolari.

ADVERTISING

Cotaţia barilului de ţiţei U.S. West Texas Intermediate (WTI) se tranzacţiona la 118,25 dolari per baril, în creştere cu 3,18 dolari faţă de valoare înregistrată vineri.

Liderii Uniunii Europene au căzut de acord, în principiu, pentru a reduce cu 90% importurile de petrol din Rusia până la finele lui 2022, după ce au reuşit să elimine opoziţia Ungariei faţă de cele mai dure sancţiuni impuse Moscovei de la debutul invadării Ucrainei.

"Cu siguranţă asta va duce la creşterea preţului petrolului, venind în contextul tensiunilor pe partea de aprovizionare. Preţul ţiţeiului se îndreaptă acum spre maximele atinse în luna martie", susţine Tina Teng, analist la CMC Markets, potrivit căreia eliminarea restricţiilor în China este un alt factor care impulsionează preţul petrolului.

ADVERTISING

În luna martie cotaţia barilului de petrol a atins ce mai ridicat nivel de după 2008, iar de la începutul acestui an şi până în prezent creşterea este de peste 55%.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇