O singură companie a câștigat aproape 60% din autostrăzile și drumurile expres care se construiesc acum în România

O singură companie a câștigat aproape 60% din autostrăzile și drumurile expres care se construiesc acum în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În acest moment, în România, sunt contractați 583 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, în timp ce alți 335 sunt în licitație. O singură companie -UMB – a contractat majoritatea lucrărilor de până acum.

UMB a ajuns la o cotă de piaţă de 57% ca număr de kilometri şi 48% ca valoare, informează, vineri, Asociația Pro Infrastructură.

”583 kilometri contractaţi şi alţi 335 în licitaţie. Am actualizat tabelele de monitorizare independentă a autostrăzilor şi drumurilor expres veritabile aflate în execuţie şi în procedură de achiziţie publică lucrări”, spun reprezentanţii asociaţiei.

583 kilometri contractați și alți 335 în licitație. Am actualizat tabelele de monitorizare independentă a autostrăzilor...

Publicată de Asociația Pro Infrastructură pe Vineri, 13 ianuarie 2023

Potrivit acestora, după ce joi s-au semnat aproape 67 km pe Autostrada A7 între Buzău Nord (Vadu Paşii) şi Focşani Sud-Est (Mândreşti), cei de la UMB au ajuns la un portofoliu de 331 km de autostradă şi drum expres cu o valoare totală de aproape 18 miliarde lei fără TVA, având o cotă de piaţă (pe marile obiective rutiere) de 57% ca număr de kilometri şi 48% ca valoare.

ADVERTISING

”Şi, cel mai probabil, vor mai câştiga şi restul de 77,4 kilometri dintre Bacău şi Paşcani, chiar dacă Danlin a depus contestaţii pe fiecare din cele 3 segmente.

Repetăm: sperăm ca temerile noastre privind capacitatea UMB de a livra 400 kilometri de autostradă şi drum expres în 12-36 de luni şi la o calitate corespunzătoare să fie complet nefondate şi harnicii răzeşi moldoveni să rupă gura târgului şi să ne-o închidă pe-a noastră”, au conchis reprezentanţii ONG-ului.

UMB este una dintre cele trei firme ale familiei Umbrărescu prin intermediul cărora a câștigat contracte pentru sute de kilometri de drumuri. Este vorba de Tehnostrade SRL, înființată în 2004, Spedition UMB SRL înființată în 1997 și Sa&Pe Construct SRL, înființată în 2013.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇