Listarea unor pachete minoritare din companiile de stat poate aduce miliarde la buget, fără pierderea controlului - analiza CFA România

Listarea unor pachete minoritare din companiile de stat poate aduce miliarde la buget, fără pierderea controlului - analiza CFA România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Listarea unor pachete minoritare din companiile de stat ar putea aduce venituri importante la buget și ar îmbunătăți semnificativ transparența și performanța acestor firme, fără ca statul să piardă controlul asupra lor.

Este concluzia specialiștilor reuniți în Asociația CFA România, care au publicat un studiu amplu despre rolul listării la Bursa de Valori București (BVB), într-un moment în care presiunea pe finanțele publice este ridicată.

Codirlașu: Statul rămâne în control, dar câștigă bani și investitori

Președintele CFA România, Adrian Codirlașu, subliniază că listarea nu înseamnă privatizare totală, ci un instrument de eficientizare.

„Listarea unor pachete minoritare din companiile de stat reprezintă o oportunitate pentru România de a crește transparența și responsabilitatea în administrarea acestora, precum și de a atrage investitori, fără a pierde controlul asupra companiilor. Statul va rămâne acționar majoritar și va continua să dețină controlul decizional asupra administrării acestora. În același timp, această măsură generează venituri suplimentare la buget și contribuie la dezvoltarea pieței de capital din România”, a declarat Adrian Codirlașu.

ADVERTISING

De unde vin banii: vânzări de acțiuni, taxe și dividende

Potrivit studiului, beneficiile pentru buget nu vin doar din vânzarea efectivă a unor pachete de acțiuni, ci și din efecte indirecte.

Listarea ar aduce:

  • venituri directe din vânzarea de participații minoritare;
  • taxe suplimentare pe câștiguri de capital și dividende;
  • creșterea impozitelor colectate, pe fondul profitabilității mai mari a companiilor.

În 2024, impozitul pe câștiguri de capital a adus deja aproximativ 5,7 miliarde lei (0,3% din PIB), iar dezvoltarea pieței ar putea crește aceste sume.

Exemple concrete: miliarde de lei din pachete minoritare

Studiul CFA vine și cu scenarii concrete privind cât ar putea încasa statul dacă ar vinde pachete mici (10–15%) din marile companii:

ADVERTISING
  • Hidroelectrica: între 5 și 8 miliarde lei
  • Romgaz: între 3 și 5 miliarde lei
  • Nuclearelectrica: între 1,5 și 2 miliarde lei

În toate aceste cazuri, statul ar rămâne acționar majoritar, cu peste 50% din acțiuni.

Companiile listate devin mai eficiente și mai profitabile

Unul dintre argumentele centrale ale studiului este că listarea aduce disciplină de piață.

„Companiile listate tind să fie mai profitabile, iar managementul devine mai eficient, acționând sub presiunea pieței și a așteptărilor investitorilor”, arată analiza.

Datele citate de CFA indică:

  • creșterea marjei de profit de la circa 9% la peste 14% după listare;
  • triplarea dividendelor plătite în ultimii ani;
  • aproximativ 8 miliarde lei încasați de stat din dividende în 2024, față de 2,5 miliarde în 2014.
ADVERTISING

Transparență mai mare și decizii mai greu de influențat politic

Listarea obligă companiile să publice constant informații detaliate despre activitate, strategie și conducere.

„Regulile de raportare devin mai stricte, se asigură mai multă vizibilitate asupra deciziilor și costurilor care devin mai greu de influențat politic”, arată CFA.

Studiul mai subliniază că:

  • raportările financiare devin periodice și detaliate;
  • deciziile importante trebuie comunicate rapid pieței;
  • Consiliile de Administrație capătă un rol mai activ și mai independent.

Fondurile de pensii, motorul invizibil al listărilor

Un rol esențial îl joacă fondurile de pensii private, care sunt deja investitori majori pe piața locală.

Fdndurile de pensii :

  • au fost investitori-ancoră în listări importante, inclusiv Hidroelectrica;
  • ar putea ajunge la active de circa 60 de miliarde de euro până în 2030;
  • au nevoie de noi oportunități de investiții în România.

Fără noi listări, există riscul ca aceste fonduri să se orienteze tot mai mult spre piețe externe, avertizează analiza.

Diferența între companiile listate și cele nelistate

CFA atrage atenția și asupra unui contrast puternic:

  • companiile listate sunt, în general, profitabile și transparente;
  • multe companii nelistate rămân ineficiente, netransparente sau chiar fără raportări.

Potrivit datelor analizate:

  • șapte companii de stat nelistate generează pierderi de peste 2 miliarde lei anual;
  • peste 550 de întreprinderi publice locale nu raportează date sau au venituri zero.

Modelul este deja aplicat în Europa

Studiul arată că listarea parțială a companiilor de stat este o practică obișnuită în economiile dezvoltate:

  • Polonia a listat bănci și companii energetice, păstrând participații importante;
  • Norvegia a listat Equinor, dar statul deține încă circa 67%;
  • Franța, Italia și Germania au aplicat modele similare.

Aceste exemple arată că statul poate rămâne acționar majoritar, în timp ce piața impune disciplină și eficiență.

Concluzia CFA: un instrument esențial, nu o soluție magică

Autorii studiului avertizează că listarea nu este o soluție universală, dar este un instrument important pentru reformarea companiilor de stat.

„Listarea la bursă nu este un panaceu, dar este un instrument esențial pentru creșterea performanței, transparenței și eficienței în sectorul public”, arată concluziile analizei.

G.P.