Camera Deputaţilor se reuneşte, săptămâna viitoare, într-o nouă sesiune extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se şi proiectul privind integritatea, redepus de PNL şi USR, după ce a picat în Senat.
Potrivit ordinii de zi aprobate de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, luni se vor reuni comisiile pentru dezbaterea proiectelor, urmând ca plenul să înceapă la ora 16.00.
Marţi vor avea loc doar şedinţe ale comisiilor, iar miercuri, de la ora 12,00, va avea loc şedinţa de plen în care se va da vot final pe proiectele de lege. Joi, deputaţii vor lucra în comisii.
Pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaţilor se află Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii, Camera Deputaţilor fiind prima Cameră sesizată în acest caz.
De asemenea, pe agendă se mai află şi iniţiative legislative adoptate de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.
PNL și USR au depus, vineri, în Parlament, o nouă variantă a Legii integrității, după ce proiectul anterior a fost respins în Senat, din cauza unui amendament al PSD care a provocat un scandal politic.
Noul text elimină prevederea privind aplicarea retroactivă a sancțiunilor pentru incompatibilitate și conflict de interese, amendament care viza direct pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Potrivit Digi24, PSD analizează două variante prin care să încerce reintroducerea prevederii contestate.
Senatul, în calitate de for decizional, a respins, joi, legea după ce PSD a introdus un amendament care prevedea încetarea mandatului și pentru demnitarii declarați incompatibili sau în conflict de interese pentru fapte comise înainte de intrarea în vigoare a noii legi. PNL și USR au susținut că modificarea avea ca țintă directă cazul lui Dominic Fritz.
Imediat după vot, cele două partide au anunțat că vor reveni cu un nou proiect, fără amendamentele PSD. Varianta a fost depusă vineri în Parlament.
PSD are două scenarii
Conducerea PSD ia în calcul două opțiuni.
Prima este depunerea din nou a amendamentului privind aplicarea retroactivă, imediat ce noul proiect va intra în procedura parlamentară.
A doua variantă este ca legea să fie adoptată fără această modificare, iar social-democrații să revină în sesiunea de toamnă cu un nou proiect de modificare. În acest fel, PSD ar evita un nou conflict cu PNL și USR și nu ar pune în pericol jalonul din PNRR legat de Legea integrității, în valoare de 770 de milioane de euro.
Ce prevedea proiectul respins
Pe lângă amendamentul privind incompatibilitățile, proiectul respins conținea și alte modificări importante referitoare la declarațiile de avere.
Astfel, veniturile în numerar ale demnitarilor nu ar mai fi trebuit declarate, iar bunurile deținute de soți nu ar mai fi fost făcute publice. Totodată, declarațiile de avere urmau să fie înlocuite cu declarații de interese financiare, în care sumele din conturi și bunurile ar fi fost declarate pe intervale valorice, nu prin indicarea valorii exacte.
