Pe 1 iulie, la ora 19:00, prețul la electricitate în România a fost de 5.321 lei/MWh, peste 1.000 de euro, record istoric pentru piața de energie românească. România vinde energia fotovoltaică peste zi către Bulgaria, care o stochează, și ne-o revinde seara la prețuri de 10 ori mai mari.
La fel au stat lucrurile și cu o zi în urmă, așa cum se vede în harta de mai jos, cu cea mai scumpă energie din UE.
În România în zilele caniculare de 30 și 1 iulie s-au înregistrat prețuri record la energia electrică, cele mai mari din Uniunea Europeană, Ungaria plasându-se pe locul secund la mică distanță.
În schimb, în Bulgaria prețul unui MWh era pe jumătate. Astfel, pe 1 iulie, prețul spot al energiei în România era de 295 euro/MWh, în timp ce în Bulgaria era de 148 euro/MWh .
S-a ajuns în această situație în urma politicilor energetice sistematic dezastruoase pentru consumatori și pentru economie, prin ignorarea aproape totală a componentei de stocare și prin aparenta urmărire a obținerii celui mai mare preț la consumator.

Bulgaria – cumpără ieftin peste zi din România, stochează și ne revinde seara de 10 ori mai scump
De ce sunt așa de mari diferențele dintre prețurile la energie între România și Bulgaria, două țări vecine? Pentru că România produce energie electrică în centrale fotovoltaice în timpul zilei, când consumul este scăzut, iar seara pe vârf de consum importă la prețuri foarte mari.
Importul de energie se face preponderent din Bulgaria care o capacitate foarte mare în baterii care stochează energia din timpul zilei și o exportă când cererea este foarte mare și prețul pe măsură.
În ultimii doi ani, vecinii de la sud de Dunăre au investit peste 2 miliarde de euro în sectorul stocării de energie, astfel că în această lună Bulgaria avea 4,1 GW capacitate în baterii, care putea stocau o putere de peste 12 GWh energie electrică.
În luna iunie, România are o capacitate de stocare în baterii de 878 MW (aproximativ 1% din cererea la vârf de energie electrică), de cinci ori mai mică decât a Bulgariei.
Prețul imens pe care îl plătim pentru energia electrică se explică și prin contextul nefavorabil din acest an.
Un reactor nuclear de 700 MW de la Cernavodă (aproximativ 10% din consumul total al țării) este oprit pentru lucrări de modernizare, iar centrala pe gaze de la Brazi produce la jumătate din capacitate din cauza lucrărilor de reparații planificate. La care se adaugă producția neglijabilă a centralelor eoliene, din cauza lipsei vântului în zilele caniculare.
Bulgaria – pe locul 3 în UE la stocarea în baterii a energiei, după Germania și Italia
Bulgaria din punct de vedere al capacității de stocare a energiei electrice se află pe locul 3 în Uniunea Europeană după țări mult mai mari: Germania și Italia.
Citeşte integral analiza Crimă economică și sabotaj: Record istoric pe piața de energie pe 1 iulie, 1 KWh s-a vândut cu peste 1.000 de euro. Exportăm ieftin ziua energie fotovoltaică și importăm seara scump din Bulgaria pe Curs de Guvernare
