ANRE schimbă regulile: Vei primi notificare înainte să depășești consumul estimat de energie

ANRE schimbă regulile: Vei primi notificare înainte să depășești consumul estimat de energie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Consumatorii de energie electrică vor primi avertismente înainte ca factura să le scape de sub control.

Furnizorii vor fi obligați să trimită notificări atunci când un client ajunge la 80% din consumul lunar estimat și să ofere tuturor un cont online gratuit, în care să poată urmări în detaliu consumul și costurile.

Măsurile fac parte dintr-un ordin elaborat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care modifică Regulamentul de furnizare a energiei electrice și introduce reguli noi atât pentru protecția consumatorilor, cât și pentru funcționarea comunităților de energie.

Alertă înainte de o factură mai mare

Una dintre cele mai importante noutăți este introducerea unui sistem de notificare automată atunci când consumul ajunge la un prag de până la 80% din valoarea estimată pentru luna respectivă.

Consumatorul va primi, prin e-mail, SMS sau prin alt canal electronic agreat cu furnizorul, informații despre:

  • consumul înregistrat până în acel moment;
  • consumul lunar estimat;
  • procentul din consum deja atins;
  • posibilitatea de a-și ajusta consumul pentru restul lunii.

Potrivit președintelui ANRE, George Niculescu, scopul măsurii este ca oamenii să aibă timp să reducă consumul și să evite surpriza unei facturi prea mari la finalul lunii.

Serviciul va avea caracter exclusiv informativ și nu va modifica obligațiile de plată ale consumatorului.

Cont online gratuit pentru toți clienții

Ordinul obligă furnizorii de energie să pună gratuit la dispoziția tuturor clienților un cont online personalizat, cel târziu până la 1 octombrie 2026.

Prin acest cont, utilizatorii vor putea consulta:

  • consumul de energie pe ore, zile, luni și ani, în funcție de tipul contorului;
  • istoricul consumului din ultimii trei ani sau de la instalarea contorului inteligent;
  • facturile și istoricul plăților;
  • structura detaliată a costurilor;
  • grafice și comparații cu perioadele anterioare.

Tot din contul online, clienții vor putea transmite indexul autocitit, actualiza datele de contact, comunica electronic cu furnizorul și consulta contractul.

Activarea și utilizarea contului vor fi opționale și gratuite.

Reguli mai stricte pentru rezilierea contractelor

ANRE introduce și noi obligații privind comisioanele percepute la încetarea anticipată a contractelor cu preț fix.

Furnizorii vor putea percepe astfel de comisioane doar dacă acestea sunt prevăzute explicit în contract, sunt comunicate înainte de semnare, sunt calculate după o metodologie transparentă și nu depășesc pierderea economică directă suferită de furnizor.

De asemenea, furnizorii vor trebui să notifice ANRE înainte de aplicarea sau modificarea acestor comisioane, inclusiv metodologia de calcul utilizată.

Reguli noi pentru comunitățile de energie

Ordinul stabilește și primele reguli detaliate pentru așa-numitele comunități de energie – grupuri de persoane, asociații sau condominii care produc energie, de exemplu cu panouri fotovoltaice, și o împart între membrii lor.

Noile prevederi stabilesc cum se distribuie energia produsă între participanți, cine răspunde de relația cu furnizorul și operatorul de distribuție, precum și modul în care se face facturarea și decontarea energiei.

De asemenea, ANRE precizează că unele comunități, cum sunt anumite condominii care consumă integral energia produsă sau unele ONG-uri de utilitate publică, nu vor avea nevoie de licență de furnizare.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google