Concluziile lui Câciu, după ce a fost la Bruxelles să negocieze pe PNRR: Unele investiții întârziate nu se vor mai face cu acești bani

Concluziile lui Câciu, după ce a fost la Bruxelles să negocieze pe PNRR: Unele investiții întârziate nu se vor mai face cu acești bani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Proiectelor Europene a anunţat miercuri concluziile vizitei de lucru la Bruxelles, pentru închiderea negocierii privind PNRR.

Potrivit ministrului Adrian Câciu, reprezentanţii Comisiei au înţeles că investiţiile aflate în întârziere, care au risc de neimplementare în cei trei ani în care trebuie să finalizăm implementarea PNRR, trebuie mutate în programele din Politica de Coeziune, pentru a beneficia de un orizont extins cu trei ani.

În ceea ce priveşte noul capitol RePower EU, România va beneficia de o finanţare de 1,4 miliarde de euro, din care urmează să acorde fonduri pentru rezilienţa energetică a gospodăriilor populaţiei (producţie şi stocare energie, respectiv îmbunătăţirea eficienţei energetice a locuinţelor).

ADVERTISING

”Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 28-29 august pentru finalizarea discuţiilor pe marginea modificării #PNRR - Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Principalele subiecte pe agenda discuţiilor au vizat modificarea PNRR, introducerea capitolului #RePowerEU, aflat deja în analiza Comisiei, respectiv stadiul cererii de plată nr. 3”, precizează ministerul.

”Suntem deja în august 2023, iar reformele şi investiţiile finanţate din PNRR trebuie implementate până în august 2026. Aceasta înseamnă că România mai are la dispoziţie exact trei ani pentru realizarea ţintelor şi jaloanelor asumate prin PNRR.

ADVERTISING

Tocmai din acest motiv este nevoie de pragmatism, asumare şi dialog. Această abordare este împărtăşită şi de reprezentanţii Comisiei Europene care, în ultimele două luni, au fost în dialog permanent cu MIPE pentru atingerea acestor obiective.

În acest context, le mulţumesc atât reprezentanţilor Comisiei, cât şi coordonatorilor de reforme şi investiţii pentru faptul că au înţeles că investiţiile aflate în întârziere, care au risc de neimplementare în cei trei ani în care trebuie să finalizăm implementarea PNRR, trebuie mutate în programele din Politica de Coeziune, pentru a beneficia de un orizont extins cu trei ani”, a subliniat ministrul Adrian Câciu.

ADVERTISING

Potrivit ministerului, modificarea PNRR cuprinde ”diminuarea componentei de grant, prin propunerea de identificare de ţinte cantitative care vor fi în schimb finanţate din Politica de Coeziune”.

”Astfel, România va avea la dispoziţie mai mult timp pentru îndeplinirea acestora, în condiţiile în care investiţiile şi reformele asumate în cadrul PNRR trebuie finalizate până în august 2026, iar investiţiile finanţate din fonduri europene pot fi finalizate până în decembrie 2029”, spune Câciu.

”La discuţii, din partea MIPE a participat alături de ministrul Adrian Câciu, secretarul de stat Teodora Elena Preoteasa, iar din partea European Commission: Céline Gauer, director general, şef al Grupului operativ pentru redresare şi rezilienţă (SG RECOVER) şi staff-ul tehnic”, spune ministerul Investiţiilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇