Rata companiilor din România care utilizează tehnologii AI s-a dublat din 2023 până în 2024, de la 1,5% până la peste 3%, însă rămâne îngrijorător de mult în urma mediei UE, care a urcat la aproape 13,5%, anul trecut.
Adoptarea AI în România nu a înregistrat un avans semnificativ, raport la regiune și UE, nici în domeniile importante pentru creșterea productivității și a valorii adăugate – industrie sau IT&C.
Rata companiilor care folosesc cel puțin o tehnologie AI este, așadar, de patru ori mai redusă decât media Uniunii și de două ori mai mică decât cea din Polonia, penultima țară din clasament, după codașa România.
Cu mențiunea că toate datele Eurostat se referă la firme cu peste 10 angajați.
De asemenea, AI se referă, în această metodologie Eurostat, la sisteme care utilizează tehnologii precum: text mining, viziune computerizată, recunoaștere vocală, generare de limbaj natural, învățare automată, învățare profundă pentru a colecta și/sau utiliza date cu scopul de a prezice, recomanda sau decide, cu diferite niveluri de autonomie, cea mai bună acțiune pentru atingerea unor obiective specifice.
Sistemele AI pot fi bazate exclusiv pe software sau pot fi integrate în dispozitive.
Ponderea firmelor din industria prelucrătoare care folosesc tehnologii, de peste 8 ori mai redusă decât media UE
Distanța este chiar mai mare în câteva sectoare importante pentru România, de exemplu, în industria prelucrătoare, unde doar 1,3% din firmele românești folosesc AI, spre deosebire de 10,5% media UE.
Și aici se observă o situație complet diferită față de alte state din regiune, unde industria manufacturieră a integrat în mai mare măsură tehnologiile AI, fie că este vorba de activitățile de producție, de marketing sau administrative.
Țări precum Slovacia, Slovenia și statele baltice sunt mult mai avansate la acest capitol decât Franța sau Italia, de exemplu, după cum arată datele Eurostat:

Doare 15,69% din companiile active în domeniul IT&C au adoptat tehnologii AI
La nivel global, nu doar în UE, IT&C este sectorul economic unde unde tehnologiile AI sunt cel mai intens folosite.
În Uniunea Europeană, 48,72% din firmele cu peste 10 angajați ce activează în acest sector au adoptat cel puțin o astfel de tehnologie.
Citeşte integral articolul Inteligența artificială în industrie – doar 1,3% din companiile românești o folosesc, media UE este de 10,57% pe Curs de Guvernare