50.000 de români au în bănci, împreună, depozite de aproape 53 de miliarde de lei

50.000 de români au în bănci, împreună, depozite de aproape 53 de miliarde de lei

Un număr de 50.046 de persoane fizice aveau la sfâr­şitul primului semestru (S1) din 2021 depozite mai mari de 100.000 de euro, cu o valoare cumulată de 52,8 mld. lei (circa 10,8 mld. euro), potrivit statisticilor Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB). Depozitele bancare sunt garantate în cazul fali­mentului unei bănci în limita a 100.000 de euro.

Comparativ cu finalul lui S1/2020 se observă că numărul persoanelor fizice cu depozite peste plafonul de 100.000 de euro a crescut cu 5.975, iar valoarea sumelor economisite s-a majorat cu 6,5 mld. lei, respectiv cu 14%.

ADVERTISING

Numărul deponenţilor se determină prin însumarea datelor consolidate raportate de fiecare bancă, astfel încât o persoană care are depozite la mai multe instituţii de credit este luată în evidenţă de mai multe ori.

Faţă de sfârşitul anului 2020 se constată că doar în S1/2021 un număr de 2.708 români au intrat în liga celor cu depozite peste 100.000 de euro la bănci, iar sumele economisite de aceştia au crescut cu mai mult de 7%.

Populaţia îşi lasă economiile în grija băncilor, deşi acestea plătesc dobânzi modeste.

ADVERTISING

În ultimul deceniu, numărul conturilor care depăşesc pragul de 100.000 de euro s-a majorat de 3,4 ori, iar valoarea sumelor economisite în acest regim este triplă.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇