Judecătorul Cristi Danileț a câștigat definitiv procesul în care a contestat excluderea din magistratură

Judecătorul Cristi Danileț a câștigat definitiv procesul în care a contestat excluderea din magistratură

Judecătorul Cristi Danileţ a câştigat definitiv procesul în care a contestat excluderea sa din magistratură de către CSM, pentru nişte filmuleţe postate pe Tik Tok.

Decizia instanţei supreme este definitivă, dar Danileţ anunţă că mai are două procese pe rol, pentru alte două sancţiuni dictate tot de CSM, aşa că nu poate reveni nici acum la muncă.

Acum fix un an (13 decembrie 2021), Danileţ primea decizia de excludere din magistratură de la CSM. Iar azi (12 decembrie 2022), ICCJ a hotărât că nu s-a procedat corect şi i-a aplicat un simplu avertisment, "adică cea mai puțin severă din cele șase sancțiuni posibile".

ADVERTISING

Amintim că, timp de un an, judecătorul a fost lăsat fără venituri, pentru că nu i s-a permis să mai lucreze.

Culmea este că, în 16 decembrie, intră în vigoare noul statut al magistraţilor, care prevede că fapte de acest fel nu vor mai fi sancţionate deloc.

Iată postarea integrală a judecătorului, în care povesteşte istoria excluderii şi cum s-a plimbat prin instanţe ca să se judece recursul său:

"Pe data de 13 dec 2021 eram sancționat de CSM la modul cel mai drastic: pentru două filmulețe ce țin de viață privată postate pe TikTok am fost sancționat cu EXCLUDEREA. Din cele 6 sancțiuni aplicabile unui magistrat, mi s-a dat cea mai aspră.

ADVERTISING

Deși soluția nu era definitivă, am fost imediat suspendat din funcție: adică mi s-au luat dosarele penale (astfel că judecata a fost reluată de la zero de alți judecători), am fost oprit să mai merg la serviciu și am fost lăsat fără niciun fel venituri (deși am o mamă și o fiică în întreținere). Noroc cu bunii mei colegi care au făcut, lunar, chetă ca să mă pot descurca.

Legea spune că CSM trebuie să motiveze soluția în mod OBLIGATORIU în 20 de zile. Am primit motivarea după...6 luni. Am declarat recurs, a venit vacanța de vară, apoi în toamnă a fost primul termen de judecată când mi-am angajat avocat, pe doamna Nicoleta Popescu, iar azi, 12 dec. 2022, s-a judecat definitiv recursul.

ADVERTISING

Completul de 5 judecători al ICCJ a decis că sancțiunea dată de CSM este greșită și a schimbat-o în AVERTISMENT, adică cea mai puțin severă din cele șase sancțiuni posibile.

Interesant, pe 16 dec. 2022, intră în vigoare o nouă lege privind statutul magistraților: fapte de genul celei comise de mine și pentru care am fost sancționat, totuși, NU VOR MAI FI ABATERI.

Așadar, am fost suspendat degeaba. Și, totuși, nu pot să mă întorc la locul de muncă, pentru că între timp CSM a mai dat două sancțiuni împotriva mea, tot cu excludere și tot cu suspendare pe parcursul soluționării recursului. Urmează recursurile și acolo, după ce CSM mi-a comunicat cu mare întârziere motivarea soluțiilor."


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇