Imediat după ce a fost asasinat Boris Nemțov, unul dintre centrele în care se lucra la dezinformare și producerea de fake news-uri a primit indicația de a trimite pe piață mai multe ipoteze privind crima, contradictorii între ele (vezi Peter Pomerantsev, This is not propaganda. Adventures in war against reality).
Miza era aceea de a produce zgomot și neîncredere, pe lângă obținerea unor grupuri clare care să adere la fake news-uri și să le decline apoi în alte rețele.
Cu cât minciuna este mai grosolană și mai dezgustătoare, cu atât ea va obține efecte în folosul emitentului și aceste efecte nu privesc numai credulitatea – câți dintre noi cred cu adevărat că vaccinul e inventat pe Bill Gates, pentru a ne controla mințile? -, cât mai ales crearea unei stări de astenie socială, în care oamenii se simt dezarmați să mai acționeze în virtutea unor drepturi politice și pentru binele comun.
De pildă, nu mai merg la vot, pentru că au sentimentul acut că pedalează în gol, că orice ar vota, țara ajunge pe aceleași mâini și în același punct.
Acest efect a fost obținut în România, după decizia președintelui Klaus Iohannis de a răsturna semnificația votului de la ultimele alegeri, compromițând în acest fel un drept politic al cetățeanului.
De vreme ce votul este uzurpat și inversat semantic – Klaus Iohannis a cerut un vot antiPSD, pentru ca statul să poată fi reformat dramatic, și statul era atunci în momentul Alexandra Măceșanu, pentru a folosi apoi votul, atunci când a fost oportun politic, pentru aducerea PSD la putere – atunci el își pierde valoarea.
Inacțiunea socială astfel obținută se vede în sondajele de opinie, unde PSD și AUR sunt singurii care cresc, capitalizând astfel apatia și lipsa de speranță socială.
Zgomotul pe care îl produce o senatoare a României, ajunsă în funcția publică în virtutea aceluiași mecansim de speculare nu doar a emoțiilor negative, ci și a acestei lipse de perspectivă mai bună în viețile oamenilor, e în relație invers proporțională cu apatia pe care o produc plagiatul unui ministru și excluderea din magistratură a unui judecător, pentru fapte care nu țin de profesia lui, dar într-un registru care arată capacitatea acestuia de a mobiliza societatea.
Dincolo de umori și de antipatii personale, judecătorul Dănileț rămâne unul dintre personajele care au marcat societatea românescă, într-un moment în care aceasta își recăpăta încrederea și speranța.
Acestea două sunt concepte cruciale pentru marketingul politic, pe de o parte, și pentru reforma instituțională, pe de altă parte, și artizanii Puterii de azi știu acest lucru.
De aceea, cu cât mai grotesc zgomotul făcut de senatoarea Șoșoacă, cu atât mai adâncă apatia socială și, pe cale de consecință, cu atât mai mult arbitrar politic, în așa fel încât nici plagiatul, nici mediocritatea, nici linșajele să nu mai găsească rezistență în societate.