Prima reacție a lui Predoiu după excluderea lui Danileț din magistratură. Spune că CSM a riscat și compară USR cu PSD

Prima reacție a lui Predoiu după excluderea lui Danileț din magistratură. Spune că CSM a riscat și compară USR cu PSD
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a venit, marți, cu o primă reacție la excluderea judecătorului Cristi Danileț din magistratură. El și-a explicat absența din spațiul public pe acest subiect prin faptul că natura funcției îl obligă să se abțină de la comentarii.

A spus însă că CSM ar trebui să aplice ”același nivel de exigență” pentru toți magistrații.

”Cazul domnului judecător Danileț este unul care a născut deja controverse și dezbateri aprinse într-un context și așa inflamat de întârzierile și blocajele agendei Justiției în 2021. Sunt conștient că aceste dezbateri vor fi exacerbate prin politizare, ceea ce va adânci și mai mult 'faliile' de opinii din sistemul judiciar, fenomen care, la rândul său, va face și mai dificilă sarcina Ministerului Justiției de a lucra și coopera cu acest sistem pe teme sensibile.

ADVERTISING

CSM a riscat foarte mult cu această decizie, iar dacă acesta este noul nivel de exigență pe care dorește să îl impună în sistemul judiciar la nivel de politică disciplinară, atunci el trebuie impus la modul general și fără excepții, pentru a nu crea favoritisme. Pe fondul cauzei, atât timp cât ministrul nu are drept de vot în CSM în materie disciplinară, și, pe de altă parte, având în vedere că dl judecător Danileț a declarat că va ataca decizia CSM în instanță, până la pronunțarea unei decizii definitive, ministrul Justiției este obligat prin natura postului să se abțină de la orice comentarii care ar putea fi interpretate ca presiuni într-un sens sau altul asupra instanței de judecată”, a scris pe Facebook Predoiu.

ADVERTISING

El a criticat USR pentru reacția la decizia CSM. Mai exact, Predoiu susține că ”exigența disciplinară” arătată de CSM este inspirată din țări ca Germania, Danemarca, Olanda sau Suedia și că adoptarea ei a fost făcută în ciuda ”opoziției dure” a PSD.

”În ceea ce privește prevederile privind sancțiunile disciplinare din lege, ele au fost preluate în anul 2011, în urma unui studiu de drept comparat, din legislația germană, daneză, olandeză și suedeză, țările cu cel mai ridicat nivel de exigență disciplinară din Europa. Ele au fost adoptate în ciuda unei opoziții dure din partea PSD. Acum văd că ele sunt criticate de USR. Interesant!”, este post scriptum-ul cu care ministrul Justiției își încheie postarea.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇