Judecătorul Cristi Danileț a primit cetățenia Republicii Moldova

Judecătorul Cristi Danileț a primit cetățenia Republicii Moldova
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Judecătorul Cristi Danileț și fostul șef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, Daniel Marius Staicu, au primit cetățenia Republicii Moldova.

Președintele Maia Sandu a semnat decretul, iar documentul a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Dănileț a declarat că a primit cetățenia după ce a lucrat împreună cu autoritățile de la Chișinău în ultimii zece ani în calitate de consultant al Consiliului Europei și al UE pentru Republica Moldova.

”Din 2010 am participat la proiecte precum validarea strategiei de reformă a sistemului de justiție, modificări la legile Justiției, analiza modului de funcționare a Inspecției Judiciare.

ADVERTISING

În 2021 a fost ultimul proiect, în materie de răspundere disciplinară a magistraților, derulat de Consiliul Europei. Nu am nici un obiectiv politic în Republica Moldova”, a mai spus Danileț, pentru G4Media.

Cristian Danileț a fost exclus de 3 ori din magistratură. În luna iulie, el a fost exclus pentru o presupusă exercitare a funcției cu gravă neglijență.

Anterior, în luna mai, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileţ pentru abateri disciplinare.

ADVERTISING

5 din cei 9 magistrații din secția CSM au considerat că Dănileț a făcut politică prin participarea la activitatea unor ONG-uri din care făcea parte.

Prima excludere a avut loc în decembrie 2021 pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare. Este vorba de două postări pe reţeaua de socializare TikTok, despre care Danileţ susţine că nu au legătură cu justiţia, ci se referă la viaţa privată.

Danileţ a contestat decizia CSM în instanţă, însă procesele trenează de mai multe luni. Până la un verdict definitiv, el nu merge la instanță și nu primește salariu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇