Colectiv - vina din alegerile noastre

Colectiv - vina din alegerile noastre

Dacă sunt sau nu corecte condamnările din dosarul Colectiv depinde în bună măsură de emoția celui care le comentează.

Cel mai important este că, până la urmă, Justiția și-a spus cuvântul și niciunul dintre actorii principali ai nenorocirii nu a scăpat nu numai de condamnare, ci și de pușcărie.

Faptul că Piedone intră la pușcărie, fie și pentru o perioadă cu mult mai mică decât era de așteptat după fond, este extrem de important, nu neapărat ca plată pentru vinovăție, cât ca semnal.

Pe de-o parte, pentru clasa politică: nu merge și așa fără riscuri. Pe de altă parte, pentru societatea însăși.

Implicarea lui Piedone în tragedia de la Colectiv era cunoscută chiar de atunci. Inculparea lui s-a produs după câteva luni de la incendiu. Și, totuși, acuzat pentru o faptă comisă în calitate de primar, Piedone a fost votat primar în alt sector tot în București.

ADVERTISING

Am așteptat și așteptăm de la Justiție mai mult decât așteptăm de la societate însăși, de la noi înșine. Așa cum a fost votat Piedone, sunt votați toți impostorii, penalii de toate felurile, demagogii, mincinoșii care ne conduc. Chiar și cei numiți sunt numiți tot cei aleși de popor.

Cu o pedeapsă mică sau mare, Justiția a făcut ceea ce bunul simț al societății ar fi trebuit să facă fără vreo condamnare. În cazul Piedone, poate mai importantă decât pușcăria însăși este interdicția de a fi ales și de a ocupa demnități publice.

Dacă ar fi luat 100 de ani de pușcărie, asta nu schimba faptul că noi votăm așa cum votăm. Și cât timp vom vota la fel, soarta României va fi aceeași.

Degeaba ne enervăm, dăm cu basca și fundul de pământ, dacă aceste momente de tensiune maximă nu aduc schimbări de fond și de mentalitate, ci doar fățuiri.

În Sectorul 5 ar trebui să urmeze  alegeri anticipate, desigur dacă prefectul PSD Toni Greblă va cere Guvernului organizarea lor. Va fi un prim test pentru ce am învățat din condamnarea în scaun de primar a lui Piedone.

Este important că au fost stabilite despăgubiri civile foarte mari, de zeci de milioane de euro.  Nu pentru că banii ar putea răscumpără vieți și suferință. Ci pentru a da un semnal societății, firmelor dispuse la fușereală, că „merge și așa” costă, ruinează. Că treaba prost făcută are consecințe.

Cel mai grav e că nimic nu s-a schimbat fundamental de la nenorocirea Colectiv.

Incendii au loc în continuare. Nu au mai ars cluburi pentru că, din cauza pandemiei, au fost închise. Dar au ars spitale, au fost victime.

Acum cluburile sunt deschise și funcționează cu același sistem de autorizare ca atunci. S-a încercat o înăsprire a legislației, dar termenele de conformare au tot fost prorogate, astfel încât nici până azi nu sunt în vigoare. Ultima prorogare privind obținerea autorizației de securitate la incendiu a venit prin OUG 80/2021 – 31 decembrie 2022.

Și nu sunt pentru că aplicarea lor ar însemna ca o mulțime de sedii de instituții să fie închise.

Capacitatea de a trata marii arși nu s-a îmbunătățit. Singura diferență e că îi trimitem mai repede în străinătate. Dl Arafat e în aceeași funcție și chiar pretinde să preia la Ministerul de Interne o halcă din Ministerul Sănătății. Chiar partea de medicină de urgență, cu Ambulanță și UPU incluse.

Infecțiile nosocomiale sunt tot acolo. După o perioadă când măcar se raportau ceva mai fidel, acum ministrul Rafila spune că suntem departe de media UE în pivinta raportării infecţiilor intraspitaliceşti.

Cel mai îngrijorător nu mi se pare așadar că Piedone a luat doar 4 ani. Cel mai îngrijorător este că în România nu s-a schimbat în mod real nimic din ceea ce ar fi trebuit să se schimbe după o asemenea tragedie, că ea se poate repeta și mâine cu exact aceleași efecte.

Iar pentru asta mă tem că vina principală trebuie căutată în alegerile noastre.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇