Marcat de cele două jaloane politice majore, instalarea noii administrații Biden la Washington și retragerea cancelarului Angela Merkel de pe scena politică de la Berlin, 2021 a fost un an al superlativelor. Cele două tranziții politice din SUA și Germania sunt în mod evident diferite, dar au și trăsături comune.
Instalarea președintelui Joe Biden s-a petrecut în mijlocul unei bucurii și așteptări în majoritatea capitalelor europene, însă lunile care au trecut de la schimbarea conducerii SUA au confirmat doar parțial entuziasmul nostru, al europenilor.
În bună măsură, Joe Biden continuă politicile anilor anteriori, cel puțin în privința relațiilor cu Europa. Limbajul s-a transformat radical, dar conținutul a rămas pe vechiul făgaș. Reținerea SUA față de instituțiile multilaterale, în primul rând față de Organizația Mondială a Comerțului, rămâne evidentă.
Am reușit constituirea Consiliului pentru Tehnologie și Comerț, ceea ce este un rezultat important, însă este departe de speranțele avute acum 10 luni.
Uniunea Europeană este în fond o organizație multilaterală, iar consolidarea instituțiilor globale și a organizațiilor multilaterale bazate pe reguli este interesul nostru fundamental.
Pe de altă parte, abordarea tranzacțională pe care o vedem continuând la Washington este o mare provocare pentru relația transatlantică.
La Berlin, încheierea erei Merkel care a durat 16 ani este și ea marcată de ideea continuității. Noul cancelar, Olaf Scholz, a fost cel care a convins alegătorii că poate fi adevăratul continuator al Angelei Merkel. Rămâne însă de văzut cum se vor derula evenimentele.
Un lucru este sigur deja, moștenirea Angelei Merkel este greu de definit. Căutând elementele acestei moșteniri, ne trezim cu surprindere în fața unei liste foarte subțiri. Privind înapoi, ne dăm seama că în cei 16 ani de mandat, Merkel nu a soluționat probleme, nu le-a rezolvat cu adevărat, ci mai degrabă le-a amânat, le-a temporizat și le-a ascuns sub preș.
Vorbind despre un an al superlativelor, trebuie să amintim finalizarea celui mai mare pachet de investiții publice agreat vreodată de către Uniunea Europeană.
Programul ”Next Generation EU” în valoare de 800 de miliarde de euro, finanțat din credit mutualizat al UE, este răspunsul european la criza generată de pandemia de coronavirus.
Uniunea Europeană a decis că revenirea din criză nu înseamnă reîntoarcerea la economia pre-pandemică, ci mai degrabă saltul înainte către economia europeană a viitorului care se construiește prin cele două tranziții, verde și digitală.
Pactul verde care stă la baza tranziției ecologice va fi realizat prin pachetul legislativ prezentat de Comisia Europeană în vara acestui an sub denumirea ”Fit for 55”. Fără îndoială, avem nevoie de tranziția verde, răspunderea socială pe care o purtăm cu toții față de viitoarele generații ne obligă la acest lucru.
Modalitățile de implementare sunt o chestiune diferită și controversată; singura cale prin care tranziția dublă, digitală și verde, poate să devină un succes pentru toți europenii deopotrivă este asigurarea echității acestui proces.
Pandemia de coronavirus a dus la creșterea dramatică a inegalității în Uniunea Europeană. Aceste tendințe trebuie oprite. Echitate înseamnă să nu lăsăm pe nimeni în urmă, iar acest principiu, foarte ușor de declamat în discursuri politice, se dovedește a fi extrem de dificil și costisitor de pus în practică.
Uniunea Europeană încearcă să răspundă acestui tip de provocări interne printr-un alt superlativ al anului 2021, dezbaterea despre viitorul UE.
Declanșată de ziua Europei, în 9 mai, aceasta este cea mai amplă consultare publică în care s-a angajat Uniunea de la constituirea ei.
Foarte multe întrebări își caută răspunsul. Instituțiile Uniunii speră să obțină de la acest exercițiu mai multă legitimitate și o reducere a deficitului birocratic.
Din păcate, gradul de angajare în dezbatere a cetățenilor din diversele regiuni europene este extrem de inegal. Nu cred că surprind pe nimeni, constatând cu regret, că majoritatea covârșitoare a cetățenilor României nici măcar nu a auzit despre dezbaterea despre viitorul Uniunii Europene.
Viitorul imediat al Europei se joacă pe scena internațională. Comisia geopolitică a Ursulei von der Leyen se apropie de jumătatea mandatului și se va confrunta în anul 2022 cu provocări fără precedent.
Tonul este dat pe plan global de acutizarea războiului comercial dintre SUA și China, care este azi deja noul război rece, de instrumentalizarea comerțului global practicată, cu succes, de Moscova și de Beijing.
Comisia Europeană trebuie să fie geopolitică, pentru că azi pe scena globală totul ține de geopolitică și de reașezarea echilibrului de forțe.
Retragerea din Afganistan a SUA și aliaților săi după 20 de ani de prezență militară a marcat un moment de extremă și dură pierdere de credibilitate în defavoarea Statelor Unite. Paradigma exportului de democrație a suferit o lovitură mortală. Iar noi, europenii, trebuie să ne pregătim pentru confruntarea cu urmările evenimentelor din Afganistan care se vor desfășura sub forme complexe și dificile în perioada următoare.
Uniunea Europeană este constituită pe valori și interese, iar păstrarea echilibrului dintre cele două trebuie atent și fin monitorizat. Va trebui să continuăm să construim noua relație transatlantică și să punem mereu în prim-plan valorile occidentale pe care le împărtășim.
Jucătorul global determinant al viitorului pe termen scurt este China, iar autonomia strategică pe care Uniunea Europeană se străduiește să o construiască înseamnă și exploatarea rațională a relației UE-China, care este simultan una de parteneriat, de competiție și de rivalitate.
În sfârșit, pentru a mai rememora încă un superlativ al anului 2021 trebuie să ne referim la criza prețurilor la energie. Evident și aceasta este o consecință a situației geopolitice și a instrumentalizării energiei de către mari jucători globali.
În primul rând, pentru noi este importantă relația cu Rusia, care este și va rămâne vecinul Uniunii Europene. Pactul verde este important, obiectivele ecologice și cele de protecție a mediului trebuie urmărite.
În același timp, trebuie să constatăm, așa cum informează Agenția Internațională de Energie într-un recent raport, că cererea de cărbune pe plan global, după o scădere ușoară în ultimii ani, a crescut dramatic în 2021, iar anul viitor va depăși 8 miliarde de tone, o cifră record pentru toate timpurile. Acest lucru ne avertizează că într-o epocă a interdependențelor, a lipsei de scrupule a jucătorilor globali și a instrumentalizării comerțului, politicii energetice și a dependențelor constituite de-a lungul lanțurilor globale de aprovizionare, drumul spre următoarea criză este pavat cu bune și nobile intenții.
În România, anul 2022 trebuie să fie anul implementării PNRR și a începerii programelor din bugetul multianual 2021-2027 al Uniunii Europene. România are la dispoziție cea mai mare finanțare din resurse europene din istoria ei. Dublarea resurselor trebuie să însemne și o dublare a capacității noastre de absorbție, o provocare extraordinar de grea, la înălțimea căreia trebuie să ne ridicăm.
În Uniunea Europeană, 2022 va fi anul bătăliilor legate de implementarea Pactului verde. Pachetul legislativ ”Fit for 55” trebuie dezbătut și amendat în așa fel încât noile reguli să fie fezabile pentru toți, în Est și în Vest deopotrivă. În caz contrar, dacă ”Fit for 55” va crea victime și va genera o și mai mare creștere a disparităților, atunci se va dovedi că acesta nu este nimic altceva decât pachetul de bune intenții care pavează drumul către eșec.