Rezoluții de Anul Nou - Cum îți stabilești eficient intențiile

Există păreri pro și contra stabilirii intențiilor sau obiectivelor pentru anul următor. Unii spun că e mai bine să lași totul să curgă, că stabilirea unor obiective poate fi limitativă. Alții consideră că nu e cazul să stabilim obiective pentru că oricum nu ne ținem de ele.
georgeta.dendrino

coach si trainer

Georgeta Dendrino este Executive Coach, Managing Director la Interact Business Communication, Head of Corporate la Thrive Global România, Vice-Președinte Parteneriate la Professional Women's Network, membru în board la Asociația pentru Valori în Educație (AVE) și Romanian Gifted School (RGS).
Georgeta Dendrino, coach și trainer

Eu mă număr printre aceia, poate de modă mai veche, care consideră că e bine să am rezoluții de Anul Nou, însă atâta timp cât le stabilesc cu grijă.

Altfel, am senzația că aș fi precum o barcă pe apă, fără direcție, plutind în derivă. Nu susțin că liberul arbitru nu este influențat, afectat de exterior. Ultimii doi ani ne-au demonstrat că nu sunt vremurile sub om, ci bietul om este sub vremuri, vorba cronicarului. Dar chiar și așa, e bine, cred eu, să fim la cârma propriei bărci.

De când suntem în pandemie, am văzut că multe intenții pot rămâne doar pe hârtie. Dar eu aș îndrăzni să sper că anul viitor va fi mai generos, ne va aduce ceva mai multă claritate, un grad, cât de mic, de predictibilitate.

Pandemie sau nu, eu susțin așadar stabilirea intențiilor pentru un an nou. Nu spun obiective pentru că este greu acum să fim atât de SMART precum ne cere teoria stabilirii unui obiectiv (Specific, Măsurabil, Adecvat, Relevant, cu Termen-limită).

ADVERTISING

Rezoluții de Anul Nou - Cum să-ți setezi eficient intențiile pentru 2022

Citeam în Journal of Clinical Psychology că oamenii care își stabilesc intenții pentru anul următor au șanse de 10 ori mai mari să își schimbe comportamentul în bine decât cei care nu au aceste intenții sau rezoluții, cum dorește fiecare să spună.

Iată câteva idei care te vor ajuta să-ți stabilești mai eficient rezoluțiile pentru 2022:

  • Alege intenții care au sens pentru tine, în care să crezi, care să te facă să aștepți cu nerăbdare dimineața.

Intențiile alese pentru că ‘așa e bine’, ‘așa spun alții’, ar fi ‘de bun simț’, sunt ‘în ton cu lumea’ nu ne duc prea departe. E bine să fie cât de cât specifice, însă aș lăsa și loc pentru regândire, adaptare.

De exemplu, degeaba îmi stabilesc să fac 10.000 de pași zilnic, știu că ritmul meu de viață, joburile, celelalte preocupări care dau sens existenței mele mă vor limita. Așadar, îmi voi propune să parchez mașina mai departe de blocul meu, să nu mai urc cu liftul până la etajul 10, ci până la 5, apoi să merg pe scări, să am o convorbire online în timp ce merg prin parcul de lângă birou.

Sau dacă pe lista cu rezoluții de Anul Nou îmi propun să fac un program online care va contribui la dezvoltarea mea, iar aceasta va presupune studiu în fiecare săptămână timp de șase luni. Dar este ceva nou, mă inspiră, de-abia aștept luna ianuarie.

  • Fă-ți un plan. Nu în detaliu, însă măcar în mare, e bine să îți pui pe hârtie niște idei.

De exemplu, dacă îmi propun să reduc timpul petrecut în social media, e bine să analizez puțin de ce petrec atât de mult timp, ce nevoie îndeplinesc, ce câștig secundar, ce recompensă am, cu ce altceva pot înlocui acest timp pentru a satisface nevoia mea: să mă reconectez anul viitor cu prietenii mei, să ies cu fiecare o dată/trimestru, de exemplu, să îi sun în fiecare weekend.

Aș sugera să avem în calendar și activitățile personale de tipul: o sun pe această persoană; merg la coafor; ies la restaurant, merg la shopping.

Strategii de auto-monitorizare a modului în care ne punem în aplicare intențiile

  • Să ne ținem intențiile în telefon, la îndemână; acum, când telefonul este ca o prelungire a mâinii noastre, ce loc mai bun pentru a ne păstra ceva important pentru noi?
  • Să facem o hartă vizuală și să o avem undeva, acasă, la vedere. Eu am lipit pe ușa de la intrare, în interior, niște idei pe care vreau să le am în minte de fiecare dată când ies din casă.
  • Să avem un fel de partener pentru unele intenții. De exemplu, dacă vrem să facem mișcare, să facem împreună cu altcineva. Ne va ajuta să ne ținem de ce ne propunem.
  • Să revedem periodic aceste intenții. Poate o dată pe trimestru.
  • Să ne stabilim pași mici pe care să îi facem zilnic, săptămânal. Mai bine să începem cu pași mici decât să ne propunem pași mari, dar greu de implementat.
  • Să ne menținem o stare pozitivă, echilibrată, chiar și când nu reușim în demersurile noastre. Să reflectăm la ce nu a mers, să tragem învățămintele și să mergem mai departe.
  • Să ne scriem periodic pe bilețele colorate acei pași pe care i-am făcut pentru intențiile noastre, să punem aceste bilețele într-un borcan. După câteva luni, ne vom bucura să vedem câți pași am făcut, câte bilețele se adună și vom fi mândri de noi.

Când vine vorba de rezoluțiile de Anul Nou, e bine să ținem cont că nu mereu avem intenții clare, SMART, asemenea obiectivelor din business.

Uneori, intențiile sunt aparent mai vagi, de genul:

  • Să îmi fie bine cu mine.
  • Să fiu o prietenă/mamă/soție/fiică/colegă bună sau un prieten/un soț mai bun.
  • Să mă mențin sănătos/sănătoasă fizic și psihic.
  • Să îmi mențin deschiderea către dezvoltare.
  • Să îmi cresc gradul de adaptabilitate, de flexibilitate.
  • Să explorez colaborări în alte culturi, alte țări; pentru asta, să mai învăț o limbă străină.

Sunt intenții vagi, de acord. Dar dacă îmi e bine cu mine, dacă sunt o prietenă, șefă, colegă mai bună, dacă sunt mai adaptabilă, îmi mențin curiozitatea și entuziasmul la cote mari, oare nu voi atrage multe oportunități? Nu îmi va fi mai bine în viața mea, în toate rolurile mele?

Vine momentul când ne stabilim intențiile, le revedem pe cele de anul trecut. Sper să fie pentru toți un moment de reflecție, de bucurie, de speranță. Îmi place un proverb chinez care spune că fericirea înseamnă ceva de făcut, cineva pe care să îl/o iubim și ceva la care să sperăm.

Orice v-ați propune, eu sper ca acele rezoluții de Anul Nou să vă aducă energie, inspirație, bucurie, chef de viață și să vă bucurați de fiecare pas făcut în 2022.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇