Zilele libere din 2022: Am început munca devreme și multe sărbători pică în weekend

Zilele libere din 2022: Am început munca devreme și multe sărbători pică în weekend

După doi ani de pandemie, cu toții sperăm și visăm la un 2022 cât mai puțin afectat de restricții, în care să ne bucurăm de cât mai multe vacanțe.

Dacă vă bazați pe cele 15 zile libere ocazionate de sărbătorile legale, însă, veștile nu sunt neapărat cele mai bune, pentru că destul de multe pică în weekend.

În primul rând, anul de muncă a început din prima zi de luni, pentru că 1 și 2 ianuarie sunt în weekend.

Pe parcursul lui 2022 vom avea trei weekenduri de 3 zile, cu sărbători care pică fie lunea, fie vinerea. Acestea pe lângă cele de Paște și Rusalii, unde avem oricum Vinerea Mare liberă, dar și lunea de după Paște și Rusalii.

ADVERTISING

În plus, așa cum în acest an mulți au făcut punte cu ziua de luni între weekend, Sfântul Andrei și 1 Decembrie, și în 2022 va exista aceeași posibilitate, puntea fiind făcută cu ziua de vineri.

Iată în ce zile ale săptămânii pică sărbătorile legale în 2022:

  • 1 și 2 ianuarie (Anul Nou) - sâmbătă și duminică
  • 24 ianuarie (Ziua Unirii) - luni - weekend de 3 zile
  • 22 aprilie (Vinerea Mare) - vineri
  • 24 și 25 aprilie (Paștele) - duminică și luni, ca în fiecare an
  • 1 mai (Ziua Muncii) - duminică
  • 1 iunie (Ziua Copilului) - miercuri;
  • 12 și 13 iunie (Rusaliile) - duminică și luni, ca în fiecare an
  • 15 august (Adormirea Maicii Domnului) - luni - weekend de 3 zile
  • 30 noiembrie (Sfântul Andrei) - miercuri
  • 1 decembrie (Ziua Națională) - joi - posibilitate de 5 zile libere, din care doar una în care să vă luați concediu
  • 25 și 26 decembrie (Crăciunul) - duminică și luni - weekend de 3 zile
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇