Talibanii anunţă o amnistie generală pentru toţi funcţionarii publici și le cer să se întoarcă la muncă

Talibanii anunţă o amnistie generală pentru toţi funcţionarii publici și le cer să se întoarcă la muncă
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Talibanii au anunţat, marţi, o amnistie generală pentru toţi funcţionarii publici, cerându-le să se întoarcă la muncă, la două zile după ce au preluat puterea în Afganistan în urma unei ofensive-fulger.

„O amnistie generală a fost declarată pentru toţi (…), deci ar trebui să vă reluaţi cu deplină încredere rutina zilnică”, au subliniat talibanii într-un comunicat citat de AFP.

În decurs de zece zile, mişcarea islamistă radicală, care a lansat o ofensivă în luna mai odată cu începerea retragerii trupelor străine, a preluat controlul aproape în întregime asupra Afganistanului.

ADVERTISING

Talibanii au impus o versiune ultra-strictă a legii islamice în perioada în care s-au aflat la putere în Afganistan (1996 - 2001).

În 2001, ei au fost înlăturaţi după invazia unei coaliţii internaţionale conduse de Statele Unite.

Mai multe guverne din regiune au reacţionat la vestea preluării controlului asupra capitalei afgane Kabul de către talibani prin apeluri la stabilitate şi la protejarea civililor.

Joe Biden a avut, luni seara, prima reacție despre situația din Afganistan, afirmând că nu regretă decizia de a retrage trupele și că nu va cere soldaților americani să lupte la nesfârșit în războiul civil al unei alte țări.

ADVERTISING

Citeşte mai multe despre situaţia din Afganistan:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇