Prefectul Capitalei spune că gunoaiele care îneacă Sectorul 1 sunt un inconvenient estetic, care nu poate să declanșeze o stare de alertă

Prefectul Capitalei spune că gunoaiele care îneacă Sectorul 1 sunt un inconvenient estetic, care nu poate să declanșeze o stare de alertă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, vine cu noi explicații privind refuzul de a declara stare de alertă în Sectorul 1 al Capitalei, din cauza munților de gunoaie.

El recunoaște că gunoaiele reprezintă o problemă din punct de vedere estetic, dar doar pe baza acestui lucru nu poate declanșa o stare de alertă.

”Evident că din punct de vedere estetic este o problemă. Trec pe acolo în fiecare zi și da, văd și eu acei saci de gunoaie. E o evidență asta, însă un inconvenient estetic nu poate să declanșeze o stare de alertă. E necesar ca experții sanitari și de mediu să constate că este o amenințare la adresa sănătății populației sau la adresa mediului, pentru ca o stare de alertă să poată fi declanșată”, a declarat prefectul, marți dimineață, într-o intervenție telefonică la Digi24.

ADVERTISING

Întrebat dacă susține o anumită soluție pentru a rezolva conflictul dintre primărie și Romprest, Alin Stoica a refuzat să se pronunțe: 

”Nu aș dori să mă pronunț, mai ales că există discuții între părți. Din punctul meu de vedere, soluția cea mai bună este cea pe care toată părțile o îmbrățișează. De aceea, nu aș vrea să împing în spațiul public una sau alta dintre soluții. Cea mai bună este cea pe care părțile o vor alege”.

Păreri de rău pentru cetățeni

Prefectul le prezintă scuze locuitorilor sectorului și le dă asigurări că problema gunoaielor este ”o preocupare continuă” a prefecturii.

”Locuitorilor din Sectorul 1 le transmit că îmi pare foarte rău pentru situația creată și că este o preocupare continuă a prefecturii de a se ajunge la o rezolvare. Toate acțiunile pe care le facem noi sunt făcute în interesul lor (al cetățenilor din Sectorul 1 - n.red.) și nu pentru părțile implicate în acest conflict”.

ADVERTISING

Întrebat dacă putem spera la un prim weekend fără gunoaie, Alin Stoica a răspuns afirmativ: ”Asta încercăm să facem, da”.

Context

Reamintim că primarul Clotilde Armand consideră că parte dintre facturile emise de compania de salubritate Romprest nu sunt legale și, în consecință, susține că nu le poate plăti.

Romprest a obținut însă joi în instanță dreptul de a executa silit Primăria Sectorului 1, decizia fiind definitivă. Cu toate acestea, Clotilde Armand a anunțat că va contesta soluția și e încrezătoare că va câștiga.

Edilul a cerut prefectului Bucureștiului instaurarea stării de alertă în sector, dar Alin Stoica a refuzat.

ADVERTISING

În plus, ea susține că de facto contractul cu Romprest nu există, pentru că două instanţe au decis că este nul.

Citește mai multe despre scandalul gunoiului din Sectorul 1:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇