Serviciile de informaţii americane afirmă că Rusia s-a implicat în alegerile prezidenţiale din 2020, cu ştirea lui Putin

Serviciile de informaţii americane afirmă că Rusia s-a implicat în alegerile prezidenţiale din 2020, cu ştirea lui Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a ştiut şi probabil a coordonat un efort al Rusiei de manipulare a campaniei prezidenţiale americane din 2020, în favoarea fostului preşedinte Donald Trump, cu acuzaţii ”înşelătoare sau lipsite de fundament” împotriva contracandidatului acestuia, Joe Biden, afirmă un raport al Biroului Directorului pentru Informaţii Naţionale.

Raportul de 15 pagini subliniază acuzaţiile că aliaţii lui Trump au făcut jocul Moscovei amplificând afirmaţiile făcute împotriva lui Biden de persoane din Ucraina care au legături cu Rusia, înainte de alegerile din 3 noiembrie, transmite Reuters.

Democratul Biden l-a înfrânt pe Trump şi a devenit preşedinte pe 20 ianuarie.

Agenţiile de informaţii au descoperit şi alte tentative de a influenţa alegătorii, între care ”o campanie de influenţare pe mai multe direcţii” a Iranului, cu scopul de a reduce sprijinul pentru Trump.

ADVERTISING

Preşedintele Trump a retras Statele Unite din acordul nuclear dintre Iran şi puterile occidentale şi a impus ţării noi sancţiuni.

Raportul a punctat, de asemenea, o contra-acţiune promovată de aliaţii lui Trump conform căreia China ar interveni în numele lui Biden, concluzionând că Beijingul ”nu a depus eforturi de interferenţă”.

”China a căutat stabilitate în relaţia sa cu Statele Unite şi a considerat că niciunul dintre rezultatele alegerilor nu este suficient de avantajos pentru ca China să rişte măsuri ămpotriva sa dacă va fi prinsă”, se arată în raport.

Rusia a intervenit și la alegerile din 2016

Oficialii americani au declarat că au văzut şi eforturile depuse de Cuba, Venezuela şi gruparea militantă libaneză Hezbollah de a influenţa alegerile. ”În general, apreciem că au fost la scară mai mică decât cele desfăşurate de Rusia şi Iran”, explică oficialii.

ADVERTISING

Agenţiile de informaţii americane şi fostul consilier special Robert Mueller au concluzionat anterior că Rusia a intervenit şi în alegerile din 2016 din SUA, pentru a susţine candidatura lui Trump printr-o campanie de propagandă menită să-i facă rău adversarei sale democrate Hillary Clinton.

Ambasadele Rusiei, Chinei şi Cubei de la Washington nu au trimis imediat răspunsuri la solicitările Reuters pentru comentarii.

De asemenea, misiunea iraniană la Organizaţia Naţiunilor Unite şi Ministerul venezuelean al Informaţiei nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Moscova, Beijing şi Teheran neagă de obicei acuzaţiile de spionaj cibernetic şi de subterfugii.

Putin ar fi dirijat acțiunile

Noul raport afirmă că Putin ştia şi ”probabil a dirijat” eforturile de interferenţă în alegeri. De exemplu, Putin ”a dirijat activităţile lui Andri Derkaci”, un parlamentar ucrainean care a jucat un rol important în această campanie şi are legături cu serviciile de informaţii ruseşti, se arată în raport.

ADVERTISING

Evaluăm că liderii ruşi au preferat ca fostul preşedinte Trump să fie reales, chiar dacă au perceput unele dintre politicile administraţiei sale ca fiind împotriva Rusiei. Avem mare încredere în această evaluare”, se menţionează în raport.

Un rol cheie l-a avut şi un al doilea om cu legături cu serviciile de informaţii ruseşti, Konstantin Kilimnik, potrivit raportului.

Kilimnik şi Derkaci s-au întâlnit şi au oferit materiale persoanelor legate de Trump pentru a face presiuni pentru deschiderea unor investigaţii oficiale, iar Derkaci a lansat patru înregistrări audio pentru a încerca să-l implice pe Biden în corupţie, a spus acesta.

Aceasta se referă la conversaţiile pe care personalităţile de dreapta din Statele Unite le-au citat drept dovezi că Biden a încercat să-şi protejeze fiul, Hunter, de o anchetă din Ucraina.

Kilimnik era asociat cu Paul Manafort, care a ocupat funcţia de şef al campaniei lui Trump din 2016. Trump l-a graţiat anul trecut pe Manafort pentru o condamnare care a rezultat din ancheta procurorului special Mueller.

Agenţii ruşi au încercat, de asemenea, ”să racoleze” angajaţi ai companiei energetice ucrainene Burisma, ”probabil într-o încercare de a aduna informaţii legate de familia preşedintelui Biden”, a spus acesta.

Hunter Biden a fost membru în consiliul de administraţie al Burisma.

La fel ca în alegerile din 2020, aşa-numita fabrică rusă de troli cunoscută anterior sub numele de Internet Research Agency a promovat informaţii denigratoare pe social media despre Biden şi democraţi şi s-a plâns de cenzura companiilor de tehnologie, se arată în raport. De asemenea, a încercat să exacerbeze diviziunile din SUA pe problemele de justiţie rasială, se arată în raport.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇