DNA încearcă să obţină control judiciar pentru Elena Udrea ca să o împiedice să fugă din ţară.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, la Curtea de Apel Bucureşti, luarea măsurii controlului judiciar faţă de fostul ministru Elena Udrea, după ce a fost condamnată în primă instanţă la 8 ani de închisoare în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.
Solicitarea urmează să fie discutată vineri.
Amintim că, înainte de verdictul definitiv din dosarul Gala Bute, Udrea a plecat din țară și a fost prinsă tocmai în Costa Rica. S-a întors abia după ce sentința de 6 ani de închisoare cu executare din dosarul Gala Bute a fost anulată ca urmare a intervenției CCR privind așa-zisa compunere nelegală a completurilor de judecători de la Înalta Curte.
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor.
În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.
Ea a primit 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani, acestea au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani cu executare.
De asemenea, jurnalistul Dan Andronic, trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat.
Alte condamnări: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări) - 6 ani pentru luare de mită; Victor Tarhonm (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) - 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal) - 3 ani cu suspendare pentru delapidare.